Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2019

Mai putin plastic in viata noastra

Imagine
O estimare realizată de fundația Ellen MacArthur (EMF) - o fundație britanică, unul dintre liderii mondiali promotori ai unei economii circulare -  arată că, dacă o ținem în ritmul ăsta,  până în 2050 oceanele vor conține o tonă de plastic la fiecare trei tone de pește. E rău, chiar foarte rău si toate acestea se vor răsfrânge într-un efect domino asupra noastră și a copiilor noștri. **** Să tot fie vreo 5-6 ani, cam pe-atunci când am trecut și eu în liga celor de 30+, de când am început să fiu mult mai atentă la alegerile pe care le fac. La ceea ce mănânc, ce și cât cumpăr, la ceea ce irosesc. N-a fost nevoie să ne dam viata peste cap. Am făcut schimbări mici care s-au proiectat vizibil în viața și alegerile noastre viitoare. Şi cred ferm că omul sfințește locul. Nu mai e o noutate sau o mirare faptul că, folosirea plasticului a devenit o problemă mondială. Poluarea cu plastic se extinde ca un balaur care prinde dimensiuni din ce în ce mai brutale și hidoase, generând o