Postări

Se afișează postări din mai, 2019

Lectii de curaj de la Brene Brown

Imagine
Am urmărit pe Netflix  The call to courage, a lui Brené Brown. A fost o oră și-un sfert bine investită din viata mea. Si mi-a plăcut atât de tare încât l-am revăzut chiar de două ori.😊 Si nu, n-a venit costumată în Prințesa războinică dând rețete care inactivează sentimente vulnerabile. Din contră. Si-a deschis propria Cutie a Pandorei  lăsându-ne  să-i privim propriile-i angoase cu o sinceritate reală. Si dacă toți am privi la fel de loial în noi și am purta conversații sincere și conștiente cu cei din jurul nostru, lumea asta ar fi cu siguranță un loc mai bun. Poziția în care s-a pus nu a fost deloc una confortabila. Dar tocmai normalitatea cu care a vorbit despre vulnerabilităṭile ei și asumarea lor conștientă a fost o veritabilă lecție de curaj. Nu știu cați dintre voi o cunoașteți pe Brené Brown. Eu am găsit-o mai întâi în niște articole pe internet, apoi i-am citit una dintre cărți Am crezut ca e vina mea (dar nu era) .  Are un master în domeniul asistentei sociale, studi

Plansul lui Nietzsche

Imagine
Prima carte a lui Irvin Yalom pe care am citit-o a fost  Călătoria către sine,  despre care am scris  aici . I-au urmat  Minciuni pe canapea  și  Plânsul lui Nietzsche  și asta doar fiindcă celelalte cărți ale lui nu le găsisem la momentul respectiv pe stoc. Le voi comanda pe toate cu siguranță, pentru că ceea ce am descoperit în omul Irvin Yalom e  atât de autentic și se potriveste atât de mult cu gândurile și trăirile mele încât, de fiecare dată când îl citesc, devin eu insămi pacientul aşezat comod pe canapeaua din cabinetul său. Ṣi Doamne, cate am avea de discutat! E un vis ispititor care știu că nu se va împlini vreodată, dar sunt convinsă că ar fi fost o experiență memorabilă. Îmi place pentru modestia lui, pentru vulnerabilitatea pe care nu se sperie să o arate, chiar și ajuns la nivelul acesta de popularitate. Si tocmai asta îl face atât de real. Îndrăzneala de a ne lăsa sa-l privim dincolo de piele, asumarea cu care îndrăznește să se arate gol, cu toate spaimele, inc

Saruta-ma din nou (D.S.)

Imagine
Sărută-mă! să simt ceva Sărută-mă! nu mă lăsa Atinge-mă -   ca în trecut! De ce tot taci? Trecutul l-ai uitat deja? Ori l -ai vândut Unui banal necunoscut? Necunoscut ce-ți dă în dar Iubire nouă, catifea Nu doar o filă din trecut ce-a început cu un sărut si cu o ceașcă de cafea si-o inimă ce ticăia aritmic...doar când te vedea. Sărută-mă! Sau poate vrei Să te blestem, Să urlu precum un nebun, Să te rănesc Spunându-ți ''încă te iubesc''! Sărută-mă! să simt ceva Sărută-mă! nu mă lăsa.