cu mintea aiurea

În ianuarie îmi lipsește cel mai mult. În ianuarie îi serbeam aniversarea, tot în ianuarie l-am pierdut. L-am plâns cu 9 zile înainte de ziua în care ar fi trebuit să-i urăm la mulți ani. Ar fi împlinit șaptezeci de ani anul ăsta și sigur am fi sărbătorit cu toții împreună, undeva, - așa vorbeam cu fratele meu aseară și ne imaginam ce oare am fi ales pentru tine, poate ceva ca acum opt ani de zile, când am fost cu toții în Malaga, copii, nepoți, gineri, tu și mama. Ți-a plăcut, și totuși, și de acolo, de sub soarele torid, printre portocalii plini cu roade ce umpleau dealul, tu ne-ai vorbit despre nucul și via din Feisa. Ce mult îți plăcea acolo, locul copilăriei tale, locul tău preferat din lume. Tata la 70 de ani - cum ai fi fost oare? În mintea mea mi-ai rămas vioi și vesel, contopit cu viața, cu optimism cât noi toți laolaltă. Un suflet bun, pe care l-am căutat în toți oamenii de lângă mine. -Orice problemă ai, să ne-o spui nouă - mi-ai spus. Iar eu am ascultat. Noi suntem părinții...

Când vine vorba de schimbarea stilului de viață, mâncarea este aspectul asupra căruia putem interveni cel mai repede, nu știu dacă și cel mai ușor, însă efectele pozitive le putem resimți destul de repede. Chiar în acest moment putem decide să renunțăm la consumul de produse supraprocesate, să renunțăm la câteva din mesele cu produse animale și să le înlocuim cu legume, cum tot imediat putem alege să înlocuim chipsurile sau grisinele cu nuci și semințe și dulciurile cu fructe. Dar despre toate lucrurile astea am scris de atâtea ori aici și nu vreau să vă mai irosesc timpul, sigur le cunoașteți bine deja. Vreau, în schimb, să vorbesc mai mult despre  efectul pozitiv al restricției calorice, postul - așa cum îl cunoaștem noi, asupra sănătății și tinereții noastre. Nu știu de ce, dar oamenii trăiesc cu frica că nu mănâncă suficient. Unii văd ca fiind o problemă faptul că sar peste micul dejun, alții că mănâncă doar două mese pe zi și nu respectă cele trei mese regulate ale zilei, dacă...

Avem tot timpul din lume. Pentru a ne vorbi blând. Pentru tandrețe. Pentru mine, pentru tine și pentru noi doi împreună. Avem tot timpul din lume să ne iubim. Sau să ne fie dor. Avem tot timpul din lume pentru poezie. Pentru răsărituri și apusuri de soare. Pentru briza mării și secrete șoptite la ureche. Pentru săruturi cu ochii închiși. Pentru un film bun și o cafea împreună. Avem tot timpul din lume pentru a ne ține de mână. Pentru prieteni. Pentru bancuri bune și râs cu poftă. Avem tot timpul din lume să ne ascultăm. Sau să stăm în liniște. Avem tot timpul din lume pentru citit povești. Pentru muzică. Pentru a ne îndrăgosti. Avem tot timpul din lume ca să ne mângâiem copiii și să le spunem ce bucurie sunt ei în viața noastră. Pentru joacă, chiar dacă suntem mari. Avem tot timpul din lume pentru  plimbări în iarbă sau pentru tristeți ce s-au prins în noi. Pentru vise, dar nu și pentru regrete. Avem tot timpul din lume pentru sinceritate. Pentru împăcare. Pentru fluturi în stomac....

Articolul acesta va fi unul despre noi, femeile. De mult timp îmi doresc să scriu despre hormonii noștri, despre cum felul nostru de a mânca, de a ne odihni și de a grăbi prin viață ne influențează echilibrul hormonal și cum din asta ni se trag o mulțime de simptome și frustrări care ne pun piedici. Și nu că n-ar fi greu destul să mâni prin viață prins la cheremul acestor  mici molecule care ba o iau în sus, ba la vale, și care ne dirijează somnul, greutatea, felul în care ne arată pielea și părul, până chiar și dispoziția, dar dacă mai și trăim în contratimp cu nevoile lor, asta ne poate complica serios viața prin ovare polichistice, infertilitate, sindrom premenstrual dureros, migrene și chiar o menopauză complicată, care ne pot transforma în niște străine față de noi înșine.  Sigur că nu suntem suficient de atente sau conștiente de toate lucrurile astea, cum oare am putea fi, când trebuie să funcționăm continuu, iar de multe ori schimbările noastre de dispoziție, firești de...

Ai două calități mari, copilă, ești empatică și pui mult suflet. Nu te mulțumești cu jumătăți de adevăruri, uite, încă o calitate, vrei să dai coaja la o parte ca să cuprinzi ce se ascunde după. Ești curioasă, iar asta te-a făcut să cauți, ți-a adus neliniște, dar și multe răspunsuri și adevăruri. Iubești cinstea din oameni și îți place să-i privești în ochi, nu măștile pe față. Ești un copil bun, n-ai înțeles încă, fiindcă ți s-a spus o dată că nu ar fi așa, iar tu ai crezut mai degrabă ocara asta goală decât ceea ce-ți spune inima. Așa că ai căutat să te justifici mereu, te-ai lăsat pe tine și te-ai străduit să fii mereu pentru ceilalți. Căutai validare, credeai că gura celorlalți e mai autentică decât ceea ce simțeai în tine. Ești bine așa cum ești, nu trebuie să dovedești nimănui nimic. O să ți se mai spună vorbe urâte și când vei fi mult mai mare, vei fi judecată strâmb, dar până atunci vei fi câștigat înțelepciunea de a alege răul de bine, valoarea de nulitate, vei afla până atun...

În capitolul unsprezece din cartea "Fără țipete", Hal Runkel vorbește despre iubirea de sine. Cartea este, de fapt, una despre parenting, dar până acum, tot ceea ce eu am învățat despre creșterea copiilor ( tot el spune în cartea lui că noi ne concentrăm pe creșterea copiilor, uitând că e vorba, de fapt, de creșterea a viitori adulți) s-a aplicat și am aplicat în relația cu adulții din viața mea. Modul în care noi relaționăm cu cei din jurul nostru, indiferent dacă e vorba de copiii, părinții, partenerii sau prietenii noștri este oglinda relației pe care o avem în primul rând cu noi înșine și  a felului în care ne vedem și ne simțim pe noi. N-ați observat că, de cele mai multe ori ne comportăm mai frumos cu colegii de la birou, șefului nu am îndrăzni să-i aruncăm vreo jignire, dar nu ne putem abține în a arunca reproșuri copilului nostru. Pe perioade relativ scurte de timp reușim să ne cosmetizăm bine comportamentul, ca să dăm bine în societate și să ne potrivim. Doar că atun...

  Când ne referim la frumusețe, de cele mai multe ori ne oprim la suprafață. Ne sar în ochi pielea, proporțiile și forma corpului, iar dacă le găsim cumva o hibă, fie o acoperim cu machiaj, începem o cură de slăbire ori un abonament la un studio de fitness în cazul în care găsim motivația de a schimba ceva. Dar mult mai interesant ar fi dacă am intra puțin mai profund decât atât, în interiorul corpului nostru. Da, știu, adevărata frumusețe vine din suflet. Dar ea mai pornește de încă undeva, tot dinăuntrul ființei noastre: din sănătatea intestinului nostru. Intestinul nostru are propria lui lume. Este populat cu trilioane de microorganisme, mai precis, se pare că ar fi vreo patruzeci de trilioane, dar cine o fi stat să le numere chiar la bucată. În orice caz, avem trilioane de bacterii, viruși și microbi care ne populează intestinul, iar ele compun ceea ce noi numim microbiom. Un microbiom variat și echilibrat, în care bacteriile bune sunt cele care domină, determină sănătatea inte...

Mi se pare aproape amuzant că ajung să scriu despre somn, când eu și somnul avem o relație ușor complicată. Nu sufăr de insomnii, iar marele meu noroc este că adorm aproape instantaneu atunci când mă bag în pat. Treaba asta mi-a fost de mare ajutor în toți anii cu gărzi prin spitale și vremurile cu copii mici. Marele meu neajuns însă, a fost că dorm prea puțin, ați remarcat timpul trecut al verbului, fiindcă de două săptămâni, când la noi  a început școala, mi-am propus să tratez serios treaba asta, după ce am conștientizat cât de multe au devenit zilele prin care simțeam că trec târâș și vlăguită de nesomn. Pentru mine, somnul a fost mereu pe plan secundar. Dacă trebuia să tai ceva pentru a mai înghesui altceva pe planul zilei, tăiam fără milă din orele de somn. E un tipar pe care l-am învățat în familie, unde pe mama o țin minte făcând mereu ceva, așa face și acum, era ultima care ajungea în pat și prima care se trezea.  Desconsiderăm somnul, mereu prioritizăm alte nimicuri ...

Serialul Friends e pentru mine ceva aparte, asta în mare parte pentru că îl asociez cu  începuturile mele în țări străine, când mi-a fost greu, mult de greu, iar momentele alea mi le pansam cu câte un episod cu Monica,  Chandler,  Rachel,  Ross,  Joey și Phoebe. Încă mai fac asta și azi, e junk food ul meu pentru suflet, soluția mea rapidă de îndepărtat nefericirea. Și cum am și eu niște ani, iar momente de criză care cereau tratamente rapide am avut destule, am revăzut între timp episoadele de am și uitat de câte ori. Și tot îmi plac și râd de fiecare dată,  chiar dacă cunosc deja replicile, e încă comedia mea preferată. Dintre toate personajele,  cel mai haios mi s-a părut Chandler. Se zice că oamenii foarte veseli duc în ei și cu ei multe conflicte și tristețe și se pare că regula s-a adeverit și în cazul lui. Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing, memoriile lui Matthew Perry, actorul care îl interpretează pe Chandler, e o carte tristă, poat...

Până acum un an, educația mea financiară era deplorabilă. Nu că aș fi  acum un guru în finanțe dar, când toată viața ai fost corigent la capitolul ăsta, când te simți de nota cinci-șase îți cam dai seama cât de pierdut erai înainte. Acum un an nu aveam habar ce înseamnă active și pasive, asta ca să știți cam de unde am plecat. Apoi, nici nu mai știu ce a declanșat clic-ul, poate spaima că n-o să pot supraviețui la pensie :),  dar am început să caut informații.  Am pus m â na pe telefon și l-am sunat pe frate-meu, care știe treburile astea. Și așa a început să pâlpâie lumina, cam ca o lumânare amărâtă în beznă deasă.  Dar după ce ajungi să vezi direcția, începe să îți placă că nu mai umbli pe bâjbâite. L-am zăpăcit pe frate-meu cu întrebări și lămuriri de s-a săturat de mine, numai ce să faci că am încredere în ceea ce zice așa că tot la el mă duc. Mi-a explicat omul, mi-a spus ce să citesc, mi-a trimis material de informare. Bineînțeles că n-am ajuns să le citesc pe ...

Așa  scrie, la un moment dat, Viola Davis î n autobiografia ei, Finding me , una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Nu e doar o altă biografie de vedetă, ci o poveste puternic ă   și   dureros de reală a unui copil de culoare într-o lume a albilor, crescut în sărăcie cruntă, într-o familie conflictuală, cu un tată abuziv. Și totuși, e o poveste frumoasă, a unui copil curajos care n-a renunțat la vise și a ajuns un adult împlinit. E o poveste grea și apăsătoare, care a stârnit în mine multă revoltă și durere, iar pe măsură ce o citești simți aproape carnal sărăcia la cel mai jos nivel cu putință. Cum miroase copilăria Violei Davis? Miroase a urină și haine umede, murdare, fiindcă mai mereu aveau doar apă rece, uneori nici măcar atât, și tot atât de rar săpun sau obiecte de igienă personală.  Cum sună copilăria Violei Davis? E gălăgioasă, plină de violența verbală și fizică a tatălui care își bate nevasta în miez de noapte, e teror...