cu mintea aiurea

Apusul de soare închide o zi. Tot atunci, în noi se deschid vise Ale mele, ale tale, împletite în vorbe împreună, La un pahar cu vin, în brațele tale, În surdină, Departe de neliniștea mea și de vuietul de afară. Sfârșitul de zi cheamă apusul. O poveste frumoasă începe între noi doi Fără vuiet, fără neliniște, fără vorbe goale aruncate în nefapt. Doar ochii mei prinși în ochii tăi, Mirosul pielii noastre, Un spațiu vid Pe care îl vom umple împreună.

Între noi doi se întâlnesc două lumi; A mea, pe care o cunosc prea bine A ta, pe care încep să o descopăr. Între noi doi se unesc vise; Ale mele, pe care le știu prea bine Ale tale, pe care încerc să le descopăr. Dintre noi doi s-a frământat o lume nouă, Cu vise noi, Din mine și din tine, Două ființe Ce cu mulți ani în urmă Nu aveau habar una de alta.

Din spatele ferestrei largi se aude glas de păsări. Flori albe s-au cocoțat parcă peste noapte în copacii aliniați de-a lungul șoselei, acoperindu-le goliciunea. Nu știu când s-au petrecut toate, parte din ele s-au și scuturat deja, unde oi fi fost zilele astea de au trecut toate atât de tăcut pe lângă mine. Somnul nu s-a desprins complet de mine, mă simt încă ușor amorțită, doar pielea, încă caldă, s-a strâns ușor la atingerea răcoroasă a dimineții, care își face discret loc prin casă, prin dreptunghiul mare al ferestrei. Aerul e încă moale și cald. Îți aud respirația liniștită din așternuturile calde. M-am gândit mult la noi în vremea de pe urmă, îmi place din când în când să mă opresc și să privesc în spate spre câte am trăit împreună, au fost multe, nu mereu ușoare, au fost dăți destule când am simțit amândoi că ne fuge pământul de sub picioare. Dar uite că au trecut toate, eu te privesc acum dormind, zâmbesc la visul cu tine de azi noapte, tu mi-ai oferit ieri flori de primăvară ș

Sunt zile în care simt mult zgomot în mine. Parcă sunt tot mai rare, iar asta îmi vine ca o confirmare a faptului că străduința mea dă roade, că răspunsurile pe care le-am găsit pentru mine au fost cele corecte. Și totuși, vin zile în care emoții neprietenoase mi se adună tăvălug în suflet, le simt chimia ostilă cum îmi curge pe sub piele, încercând să acapareze fiecare celulă din mine și din jurul meu. Tot ceea ce am nevoie atunci e să opresc zgomotul. Nu e o zi ca cealaltă. Fiecare își aduce propriile provocări, unele mai mici, altele mai mari, cele mici trec pe lângă noi aproape insesizabil, în schimb sunt altele care ne provoacă atât de tare încât reușesc să dezechilibreze, fie doar și  pentru o clipă, tot sistemul valorilor noastre. Ne apărăm prin reacții în care uneori nu ne mai recunoaștem. Și atunci ne descoperim limitele,  vedem pe unde stăm, reacțiile astea care ne uimesc sunt o oglindă a slăbiciunilor noastre. Ieri am avut o zi din asta, cu emoții de toate felurile în ea, s-