cu mintea aiurea

Îl zăresc de la geamul camerei mele, cum rătăcește prin ploaie. Inima mi s-a strâns cât o nucă și înțeapă cu amintirile ei. Unele le-am vrut uitate de mult, dar rămân încăpățânate acolo, sigilate bine, oricât am încercat să le fac să dispară. Când vor să fie rele, mă pedepsesc în spasme, care au atâta dor în ele și lovesc cu amintiri. Atunci mi se face atât de dor... Plouă trist, ca un plâns de noapte singură. Indiferent, cu mâinile în buzunar, pășește prin ploaie. E un traseu cunoscut, pe care-l făcuse de zeci de ori cu ea alături. Abia acum însă, vede felinarul vechi, care totuși mai arde, podul ciunt cu o scândură ruptă, banca verde. Trecuse de-atâtea ori pe acolo, cu ea alături, fără să privească cu adevărat. O vedea doar pe ea. Era atent la mâna ei timidă, care căuta căldura mâinii lui, și care tresărea uneori; și tare ar fi vrut sa știe pe unde rătăcea mintea ei. Era atent la ochii ei care priveau în pământ, atunci când ochii lui erau prea insistenți, la buzele ei, la vo

Te-aud în noapte și mi-e bine. Vreau să simt dorința ta Să plâng că inima ta-i sânge, să râd că vrei să fiu a ta. S-aud cum trupul tău se zbate ca să mă frângă-n mii de gânduri. S-ascult durerea ce te-îneacă, să pot să știu când să te mângâi. Să fiu a ta dulce dorință Să fiu al tău amar apus Dorința care nu se pierde, Eternul vis, ce nu e spus. Să râd că nu poți fără mine Să simt strigând...tăcerea ta. Să știu că mă vrei lângă tine Te-aud în noapte și mi-e bine.

De multe ori trăim mai mult pentru alții și prin alții decât prin noi înșine. Ne interesează cum ne percep ceilalți și ce impresie lăsăm în jur. Ba mai mult, ne înghițim uneori părerile doar pentru a nu supăra  sau a nu naște controverse. Astfel, riscam însă să ne deconectăm de noi înșine și să pierdem legătura cu sinele nostru. Dar teama de a fi judecați, de a ne simți rușinați sau neintegrați în jur este mare. Am învățat în timp că perfecțiunea este doar o amăgire și că devenim autentici doar arătându-ne pe de-a întregul. Cu părțile noastre bune și frumoase dar și cu ceea ce noi ni le considerăm a fi hibe. Și am mai înțeles ceva: că cel care nu are capacitatea să vadă minunea din tine, sa empatizeze si sa-ți înțeleagă vulnerabilitatea, nu are ce cauta lângă tine. Ne sustragem adesea de la viață, cu toate culorile si nuanțele emotiilor ei, într-o agonie nebună de a atinge perfecțiunea. Ajungem copleșiți, obosiți și, într-un final, atât de frustrați în obiectivul nostru. Prea te

Spune-i liniștii sǎ tacă și durerii sǎ se-aline. Spune-i gândului s-asculte și tăcerii sǎ se-închine. Cheamă liniștea înserării și tăcerea adânca, a nopții. Cheamă naivitatea zilei și speranța dimineții. Vino apoi, rupând tăcerea și tortura îndoielii, vino - sǎ trezești visarea și dorința nemuririi.