cu mintea aiurea

Perioada asta din an e de departe preferata mea. E atât de multă frumusețe în care ne putem bucura privirea, atâta risipă de seducție  încât te ia cu amețeală. Extazul asta nu se palpează și nici nu se rupe din el cu bucățica. Se ia fără prescripție, mult peste dozele admise, se inspiră cu lăcomie. Nu se cunosc efecte secundare, decât poate o stare prelungită de melancolie, iar în caz de supradozaj, cel mult o stare permanentă de euforie.   Cred ca perioada asta e cea mai prielnică pentru îndrăgosteală. Cu capul amețit de miresme, tot ceea ce trece acum prin filtrul inimii e mult mai neted, n-are zone colțuroase de pacoste. Cu capul aiurind prin nori și fluturi rătăcind în mișcări haotice prin stomac, se prea poate ca cei doi îndrăgostiți să hazardeze spre decizii deloc cuminți.  Perioada asta din an, ne face mai darnici. Cu gura uimită de atâta măreție, ne-aș vrea mai darnici în gesturi și emoții, și mai liniștiți în vorbe. Pentru mine gesturile au o putere aparte. Vin cu

Șterge-ți din minte copile, că lumea asta ar putea fi cândva ideală. Uite-o cum rănește, cum dă cu pietre și-apoi se-ascunde lașă. Las-o. Și-a construit clișee proaste, fără de minte prin pânza lor ii privește gri pe ceilalți și dă note cu mintea ei strâmbă. Dă-i pace și vezi-ți de viață. Privește-te prin ochii mei  și iubește-te cu aceleași măsuri  prin care se nemărginește iubirea mea pentru tine. Nu-i lăsa să terfelească valoarea. Bunul simt e prețios, nu e deloc lașitate iar din puterea celor sensibili se naște artă, nu slăbiciune. Prin ochiul ei rău, sapă după imperfecțiuni În timp ce e atâta abundență de frumusețe. Păcat.

E atât de întuneric în noapte și liniște ....parcă totuși prea frig. Mi-e dor, mi-e tare dor de tine. Îmi imaginez cum e să-ți fie cald. Închid ochii și te simt aproape ca atunci, cândva.... Mi-e atât de familiar sentimentul acela - nu l-am uitat; S-a întipărit în mintea mea,  apoi sub piele  și nu îmi lasă pace. Trăiesc iluzia regăsirii noastre și zeci de scenarii se scriu grăbite în fața ochilor mei. Visez cu ochii deschiși. Amintirea mă doare, sufletul îmi urlă răvășit. Sunt amintirile mele, și-ale tale cu noi, amândoi. E nefiresc totuși să găsesc atâtea amintiri. Credeam că te-am uitat că nu mai ai putere să rănești acolo, unde credeam c-am vindecat. Sunt totuși o naivă, am uitat.