cu mintea aiurea

  Stătea cu ochii închiși, ușor adunată de spate. Poate se roagă, mi-am spus. I-am văzut fruntea ușor încordată și ochii strânși, cu riduri în jurul lor. Se ceartă cu Dumnezeu, m-am gândit. A stat așa ore în șir, sau poate au fost doar minute. Întotdeauna când văd suferința în chipul ei pare că durează prea mult. Ceva în mine se întunecă când o văd așa și, din nou, poate doar timpul se întinde sub umbra durerii, iar mie mi se par ore, când de fapt trec doar minute. Privind-o cum stă așa, ușor adunată, mi se pare că s-a făcut peste noapte mai mică, ca și cum corpul i s-a strâns în jurul inimii, asemenea unui bandaj, ca să o facă din nou bine. Câtă suferință poate încăpea într-un om, fie el și unul cu trup mic. Din când în când își freacă mâinile în poală, ca și cum ar fi vrut să-și sfâșie pielea, să aibă un alt motiv de durere și să-l uite pe ăsta care-i sleiește azi sufletul. O viață întreagă a trecut parcă într-o săptămână. Își amintește de copiii mici, cum i se încurcau printre picio

  Am urlat în seara aceea, Încet, cât să nu mă audă nimeni. Doar mie îmi bubuiau timpanele Și simțeam cum zgomotul durerii îmi sfâșie carnea. Mi-am pus palmele peste urechi, Ca să opresc zgomotul din ele să iasă afară. Era liniște în jur Și multă noapte neagră. Purtam acum urme sângerânde pe sub piele. Foto: unsplash.com

Mi se pare aproape amuzant că ajung să scriu despre somn, când eu și somnul avem o relație ușor complicată. Nu sufăr de insomnii, iar marele meu noroc este că adorm aproape instantaneu atunci când mă bag în pat. Treaba asta mi-a fost de mare ajutor în toți anii cu gărzi prin spitale și vremurile cu copii mici. Marele meu neajuns însă, a fost că dorm prea puțin, ați remarcat timpul trecut al verbului, fiindcă de două săptămâni, când la noi  a început școala, mi-am propus să tratez serios treaba asta, după ce am conștientizat cât de multe au devenit zilele prin care simțeam că trec târâș și vlăguită de nesomn. Pentru mine, somnul a fost mereu pe plan secundar. Dacă trebuia să tai ceva pentru a mai înghesui altceva pe planul zilei, tăiam fără milă din orele de somn. E un tipar pe care l-am învățat în familie, unde pe mama o țin minte făcând mereu ceva, așa face și acum, era ultima care ajungea în pat și prima care se trezea.  Desconsiderăm somnul, mereu prioritizăm alte nimicuri și ne amă

  De mă vei iubi și mâine Nu știu nici eu Nu știi nici tu Și niciun om din lumea asta mare. Știu doar că avem ziua de azi. Tu ești aziul meu Eu al tău, În fiecare zi, Până într-un mâine singuratic Pe care îl vom tot amâna la nesfârșit. Pentru că nu știu nici eu Nu știi nici tu Și niciun om din lumea asta mare De te voi mai iubi și mâine. Foto:unsplash.com