cu mintea aiurea

Nu mai știu cum am ajuns la cartea aceea, dacă mi-a fost recomandată sau, pur şi simplu, am avut eu inspirația de a o cumpăra, cert e că a ajuns la mine exact atunci când aveam nevoie. Există cărți pe care ai norocul să le citești în acel moment în care reușesc să umple sau să netezească acolo unde nici măcar tu nu intuiai că e nevoie. Ajung astfel să se lipească de tine pe viață. Şi uite așa, Fredrik Backman a devenit unul dintre scriitorii mei preferați. Așa a început totul.  Bunica mi-a zis s ă -ți spun că-i pare rău  a fost primul lui roman pe care l-am citit. E o carte care se citește ușor, e înduioșătoare şi blândă, dar şi plină de umor. A făcut, întâi de toate, să-mi fie dor. De bunici, de părinți, de prieteni, de copilărie, de povesti, de relații adevărate. Apoi am râs, m-am simțit din nou copil plin de candoare, m-am posomorât apoi că parcă ne lăsăm prea puțin timp pentru ceea ce contează cu adevărat. Am scris şi atunci despre ea, e unul dintre primele articole de pe blog şi î

Luna s-a cocoțat rotundă și albă tocmai în vârful cerului.  Ţin cana fierbinte în mâini,  iar aburi dulci de măr și scorțișoară își fac drum prin aerul rece.  Miroase a toamnă. Nu-mi aduc aminte să îmi placă. Nu-mi place rece, Nu-mi place gri. Mă întristează ploaia. Acum miroase a măr și scorțișoară. Deasupra, noaptea își întinde negrul peste casele obosite. Va fi mâine. Un pic mai rece ca azi O zi mai aproape de iarnă. O noapte mai departe de tine.