cu mintea aiurea

O fată bună știe să asculte, nu se ceartă și nu vorbește urât. Nu știe să spună nu, găsește oricând o bucată de timp din care să rupă pentru tine. O fată bună vrea să facă pe plac tuturor, nu vrea să supere sau să creeze animozități. Are capricii doar în secret sau în șoaptă fiindcă nu-i place să-și dea prea multă importanță, nu vrea zgomot. Este criticată dacă poartă dantelă, fustă scurtă sau ruj roșu. Fata asta bună a învățat să zâmbească frumos, ca să-ți arate că-i e bine. Nu vrea să creeze valuri, îi plac mai mult apele liniștite, în care toată lumea este bine și mulțumită.  Ne plac fetele bune. Sunt mereu acolo când ai nevoie, nu au pretenții, sunt mereu mulțumite și fără ifose, fetele bune nu deranjează.  Doar că iți dai seama într-o zi că poți rămâne fată bună și dacă-ți rămâi fidelă ție, că nu trebuie să te fraudezi emoțional ca să le faci bine altora. Nu trebuie să-ți cenzurezi opiniile doar ca să nu-i superi pe alții pentru că, și pană la urmă vei învăța, nu ai nevoie de apro

Încă o noapte în care  Ne jucăm cu stelele pe cer Și le pândim pe cele căzătoare, Spre sufletul nostru rebel. Îmi șoptești apoi tiptil Și îmi desenezi în palmă Poveste ce mi-ai mai spus, Că mă placi  Și că ți-s dragă.

Când ai patru ani, viața e în multe feluri. E colorată, cu miros de acadea și gust de bezele, e curată, candidă și hazlie, frământată de întrebări și luminată de descoperiri, e plină de joc și râs. La patru ani, viața nu e deloc plictisitoare. Am cam uitat cum se simte pe piele inocența, aia în care râzi cu poftă, cu inima ușoară, când ești plin tot doar de bucurie, fără griji și lucruri copleșitoare de adulți, când doar ACUM contează iar mâine sau mai târziu nici măcar nu există ca noțiune . La patru ani, viața are încă miros de piele de mamă, cea mai frumoasă și bună fetiță din lumea ta, care nu are voie să se joace cu mașini și pistoale fiindcă alea sunt jocuri periculoase, da, da, jocuri doar pentru băieții ca tine și tati. La patru ani, îmbraci visele urâte în baloane imaginare și le dai drumul afară pe sub ferestre, nu le lași să se ascundă și să se depună în tine așa cum fac oamenii mari.  La patru ani, lumea e doar caldă sub plapuma moale, ghemuit în brațe de părinte, ascult

Trei melodii, atât a durat. Summer of '69, Please Forgive Me , iar pe cea de-a treia n-o mai am în minte, mi s-a șters instantaneu din amintire, o dată cu apelul care lumina ecranul telefonului și cu vocea bărbatului întors în sala de concert după nici nici două minute de conversație telefonica. ''Copilul plânge, vrea la tine, a început la vreo zece minute după ce-am plecat și nu se oprește''.  Poate sunt eu nebună, dar una dintre sensibilitățile mele de mamă e tocmai asta, să nu plângă copilul de dor. Că de plâns are voie, chiar îl încurajăm în direcția asta, să se descarce, că doar și băieții plâng câteodată, dar să strige Mama! Mama! iar eu să nu fiu acolo să-l iau în brațe, asta nu se face.  Ce să-i faci?, ne-am ridicat, în două minute eram în mașină și-am plecat că doar nu era să las copil mic neconsolat și cu dor de mamă pe deasupra. Adio Brian Adams! Rămâi cu bine în costumul mișto care-ți șade atât de bine și cu vocea ta sublimă, sper să ne revedem când copi

Vă propun un exercițiu. Rupeți-vă două-trei minute pe zi din timpul vostru și spuneți-vă lucruri frumoase. Cinci, zece, douăzeci dacă vreți, nu contează, faceți asta timp de câteva săptămâni și vedeți apoi cum vă simțiți cu voi. Mereu am fost de părere că o minte suferindă îmbolnăvește tot corpul. La fel de valabil este și reversul, acea stare de bine și sănătate care vine la pachet cu un sine echilibrat, fericit și optimist. Parcă mai niciodată nu suntem suficient de frumoși, de deștepți, de slabi sau buni, parcă mai tot timpul este un ochi critic în noi care nu ne dă pace și ne împiedică să ne fim de-ajuns.   Nu am fost nicicând un om relaxat, chiar dacă la exterior se vedea altfel. Când cineva făcea aluzie la aparenta mea răbdare, control freak- ul din mine râdea cu sughițuri. Eram o perfecționistă nerăbdătoare, cu o voce critică interioară care zumzăia aproape fără pauză și care și-a pus în timp amprenta asupra calității somnului meu, a stării mele de (dis)confort emoțional și, din

Mi s-a lipit zâmbetul pe buze De când ai apărut în viața mea zâmbesc aiurea,  văd fețele confuze ce se întorc mirate-n urma mea. Mi s-a lipit zâmbetul de buze De când te pot la piept îmbrățișa Și inima mi s-a făcut întreagă acum, că ocupi și tu un loc în ea. Mi s-a lipit zâmbetul de buze Și-mi stă atât de bine așa! Copil frumos, cât poate fi de bine de când ai apărut în viața mea.

Luna se zbate târzie în noaptea mea. Un soare încearcă să apară, și să spargă nesupus tot întunericul. Să fie oare seninul din ochii tăi care a alungat întunericul în răsărit și a făcut pace în noaptea mea?