Postări

Se afișează postări din aprilie, 2024

prevenția este ceva ce facem în fiecare zi

Imagine
Oamenilor le plac scurtăturile, ceva ce funcționează rapid și fără prea multe constrângeri. Dar prevenția este o cale cu bătaie lungă. Nu se face printr-o pastilă minune, nici printr-un ceai purificator sau printr-o dietă de cinci zile. Prevenția este ceva ce facem în fiecare zi. Tocmai aici apare problema. Nu ne plac schimbările, cel puțin nu cele pe durată lungă, ne simțim constrânși când trebuie să ne schimbăm obiceiurile sau să renunțăm la ele. Prima reacție care ne apare e cea de împotrivire. E și bine să fie așa, atât timp cât această reacție apare dintr-un scepticism cu care ar trebui să privim orice informație nouă. Dar dacă ne oprim aici și, în loc de deschidere și curiozitate frânăm orice posibilitate nouă doar fiindcă suntem robii propriilor noastre slăbiciuni și limitări, ne risipim orice șansă de a crește și de a evolua. Nu avem răbdare. Simțim că viața ne fuge printre degete, iar noi nu găsim răgazul s-o mai și trăim. Orbecăim prin ea lipsiți de conștiența a ceea ce însea

soluții de făcut mișcare pentru cei cu viață complicată

Imagine
În toată viața mea de 41 de ani, am fost la sală vreo două ore legate. Mda, nu știu de ce, dar munca la aparate nu s-a legat de mine. Cu doi copii încă mici și mai mereu prin preajmă, ar fi oricum ceva dificil de gestionat. Ar fi un drum dus, un drum la întoarcere, iar cum eu încerc să adun timp de pe unde se poate, scutesc astfel vreo treizeci-patruzeci de minute bune. Dar îmi place mișcarea, sunt în mișcare de când am venit pe lume, așa că încerc să o strecor în orice gol se ivește în program, fie doar și pentru zece minute. Când copiii se joacă bine unul cu celălalt sau când, prin miracol, reușesc să adoarmă fără prea multă negociere și tam-tam, scot rapid salteaua de yoga și, măcar pentru zece minute, mă simt cea mai tare din parcare. E foarte faină senzația de după. Dacă sunteți ca și mine și nu prea aveți nici voi timp de împrăștiat, sau dacă încă nu sunteți stăpânii  propriului vostru timp, ci mișună și pe lângă voi miniaturi de oameni drăgălași dar tirani în ceea ce privește su

nu moderația e calea

Imagine
  Cred că nu voi fi pe placul multora cu această opinie, dar parte a procesului de a deveni adulți este și acela de a asculta altfel de păreri, unele aflate poate de partea cealaltă a palierului pe care ne trăim viața și cu care am crezut că nu vom rezona vreodată. Dar dacă avem răbdarea și curiozitatea de a ne opri asupra lor și de a le digera, ne pot deschide noi viziuni, ne pot face să ne reevaluăm și să ne reorganizăm alegerile care decid viața noastră. Se prea poate și să nu fim de acord cu ele, e la fel de bine și așa. În acest caz rămâne doar o altă perspectivă, iar acceptarea ei neutră, nu face decât să ne sporească toleranța față de un alt fel de opinii. Indiferent care din cele două va fi reacția noastră, ea ne va ajuta, sigur, să creștem. Trebuie să mâncăm puțin din toate -este propoziția care declanșează instinctiv în mine o reacție de apărare. Prima dată când m-a izbit puternic în față a fost pe vremea când copilul mare avea vreo doi ani. Eram în vizită la cineva, pe masă

prizonierii minții noastre

Imagine
Mintea ne vrea prizonierii ei. Ea construiește zăbrele din tot felul de povești, care iau forma gândurilor noastre. Poveștile astea se repetă sistematic în capul nostru și, de cele mai multe ori, nu sunt din cele înalțătoare, care ne dau aripi și avânt. Din contră. De obicei auzim o voce familiară, care turuie continuu despre cât de imperfecți suntem și care ne pune frâne ca să ne încetinească. E obositoare vocea asta, dar auzind-o atât de des, a devenit atât de intimă nouă, încât ne identificăm cu ea. Și gata, i-am căzut captivi, iar ea se joacă după bunul ei plac cu emoțiile noastre. Ea deține telecomanda pentru tot ceea ce se întâmplă în corpul nostru. Pentru că mintea păguboasă schimbă chimia corpului nostru, umplând-o de anxietate sau neputință, de nemulțumire și frustrare, de lipsă și dizarmonie. Aceste povești sunt însă, doar o modalitate a creierului de a ne ține în gardă, în intenția de a fi pregătiți în fața unei situații periculoase nouă. Acesta e motivul pentru care scenari

viața trăită prin trebuie

Imagine
Prea mulți de trebuie . Cam așa trăim, încercând să ne ajustăm după fiecare trebuie de care ne lovim. Trebuie să faci sex de măcar două ori pe săptămână, altfel sigur relația ta de cuplu scârție. Trebuie să ai măcar un concediu în doi, fără copii, fiindcă altfel viața voastră de porumbei îndrăgostiți se duce naibii. Copilul trebuie să doarmă măcar de la un an în pătuțul lui, altfel, dacă o întinzi prea mult cu dormitul cu voi în pat , îl nenorocești pe viață cu cine știe ce traume emoționale și tulburări de atașament. Trebuie să muncești mult și să fii mereu ocupat și fără timp, și dacă se mai poate, plânge-te peste tot de asta, ca să vadă toți cât de ocupat și de important ești tu. Și știți ce mai trebuie? Să avem mașină, casă, vacanțe exotice, pe care musai să le postăm ca să le vadă și ceilalți, fiindcă altfel viața n-are valoare, iar tu ești un amărât și vai de tine. Nu știu cum vi se pare vouă, dar cam mulți dintre noi umblăm așa, ușor bezmetici și robotizați prin viață, trăind p

cum ne susținem sănătatea și de la exterior spre interior

Imagine
Când vorbim despre sănătate și frumusețe, de obicei ne orientăm spre mâncare. Cam despre asta am tot vorbit și eu până acum. E, fără îndoială, cel mai important aspect, dar nu singurul. Sănătatea noastră este influențată și de felul în care reușim, sau nu, să eliminăm reziduurile din corp. Dar ghiciți ce? Și aici putem face ceva pentru a contribui activ în a ne ajuta corpul să scape de toate resturile care îl încarcă. De ce e atât de importantă eliminarea? Pentru că, dacă produșii reziduali din corp (cei care rămân în urma digestiei, a proceselor de ardere din organism, poluanții pe care îi inhalăm din aer sau din produsele casnice pe care le folosim și multe altele) nu sunt eliminați eficient, aceștia ajung să stagneze în corp. Pe durată mai lungă de timp, această acumulare de toxine ne face greoi, ne obosește corpul și mintea, ne îmbătrânește pielea,  ne încarcă cu kilograme în plus și ne îmbolnăvește. Eliminăm tot ceea ce corpului nostru nu-i mai priește prin colon, rinichi, piele ș

amețeală

Imagine
Când îi simt privirea alunecându-i pe corpul meu, parcă aș fi goală. Goală de teamă, de nesiguranță, de neiubire. Ce paradox totuși cum, din tot golul ăsta, se umple în mine viață și nesfârșire.  Își oprește mai apoi privirea în ochii mei, iar eu mă simt slabă, descoperită, cu carnea la vedere. Sunt în al nouălea cer și la un pas de pieire, în acelasi timp, deodată. Vreau să plec, dar lumea îmi apare acum  nemărginită, iar timpul s-a oprit înghețat în ceas. Rămân. Și aș mai sta aici, în buimăceala asta, în această absurdă nepotrivire, o viață toată. Cu tine.

mâncarea nu este despre calorii

Imagine
  Mâncarea ne cam sperie. Prea rar ne bucurăm pur și simplu de ea, prezenți în energia pe care ar trebui să ne-o ofere. În schimb, ne pune în încurcătură, ne stresează chiar, mai ales când mintea pornește automat să calculeze calorii și să cântărească nutrienți. Am pierdut firescul și bucuria unui ritual ce ar trebui să ne energizeze, să ne liniștească și să ne încânte simțurile, când de fapt, acesta și este rostul ei, de a ne încărca cu energie prin toți micro- și macronutrienții pe care ni-i oferă. Dar, așa cum ne place nouă oamenilor, n-am putut să stăm de-o parte și ne-am apucat să complicăm lucrurile. Ne-am pus pe procesat și supraprocesat, pe prăjit și degresat, am secătuit de minerale și vitamine crezând că rafinăm, am sărat peste măsură și îndulcit, încât am pervertit gustul firescului. Am crezut că natura are nevoie de perfecționare, că nu ar fi de-ajuns cum e ea și am tot ajustat-o până când i-am scos fibrele și mineralele, i-am distrus enzimele și vitaminele. Iar felul acest