cu mintea aiurea

Ochii tăi în dimineață. Mirosul cald de cafea bună. Râsul senin al copiilor. Pielea lor moale și caldă.  Ochii noștri pe chipurile lor, ai tăi la ea, ai mei la el, dar recunoaște și tu că lor le stă mult mai bine.  Inima mea plină.  Vorba mamei în telefon. Poveștile cu tata.  Să râdem din nimicuri până ne curg lacrimile. O carte bună. Și încă una. Un film la cinema, o comedie dacă mă întrebi.  Noi de mână. Cerul în vară. Cald în suflet și soarele pe piele. Tata fluierând în grădină. Mama strigându-ne la masă. Duminicile ce miroseau a pâine prăjită, pe care o rumenea mama pe plită, iar tata o înmuia în unt. Ceaiul de chimen sau zahăr ars.  Noi toți în soarele iberic.  Poveștile seara. Sau oricând. Visele noastre aiurea.   Le-aș retrăi pe toate de mii și mii de ori, la infinit.

  Mi se desprind oameni din viață Chiar de încerc să îi țin strâns de mână E prea puțină forța asta Ca să îi fac să mai rămână. Ai fost mereu în gândul meu, Chiar ți-am vorbit și despre asta Crezând că toată spaima mea Te va opri în lumea asta. Dar exista un drum al tău De care nici tu nu știai Eu știu că de ai fi putut altfel, Tu durerea ne-o cruțai. Dar tu nu ești în depărtare Simt. Ești aici lângă mine, La o întindere de clipă, Purtat pe veci la noi în inimi.