Postări

Se afișează postări din mai, 2018

Avem nevoie de culoare și de aer în jurul nostru pentru a gândi liber. Câteva idei Feng-Shui.

Imagine
                                        Prima mea întâlnire cu  Feng-Shui s-a petrecut în urma cu vreo câțiva ani. Nu eram tocmai în cel mai bun moment al existentei mele; era de fapt unul chiar foarte prost. Eram obosită, cu toată povara epuizării pe umeri și în suflet, jucând după un scenariu în care îmi lipsea puterea de a schimba.  Atunci mi-a picat în mâini o carte despre Feng-Shui, iar la momentul acela a fost exact ceea ce aveam nevoie. Atunci am început sa fiu mai atentă la spațiul din jurul meu, am văzut că, dacă în jurul meu e ordine, lumină și energie pozitivă, sunt mai energică, mai pozitivă, mai creativă.           Pentru mine e modul de a conștientiza că, în tot acest proces care înseamnă viata, hotărârile și acțiunile mele au puterea de a schimba, că nu sunt doar un pion pasiv ci stăpânul gândurilor mele.  Fă curat în jurul tău ca să ai ordine în tine- cam asta înseamnă pentru mine ceea ce transmite Feng-Shui.   În acea carte am văzut pentru prima dată harta

Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau

Imagine
      Tocmai ce-am terminat romanul lui Fredrik Backman, "Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau". Doamne ce carte! e felul ala de roman care te face sa regreti ca ai ajuns la sfarsit. E scrisa atat de candid, o poveste pentru oameni mari  cu cuvinte simple care se insiruie in idei profunde.       In timp ce o citesti prinzi drag de sinceritatea fara perdea a copiilor, lumea lor cu linii mult mai clare fata de cea a adultilor.  Si mai inveti ca noi, cei de acum, suntem creatia intamplarilor si oamenilor din viata noastra, ca e bine sa judecam mai putin si sa ascultam mai mult, ca aparentele sunt de obicei fatade de-ale noastre pe care le creem pentru a ascunde ceea ce iubim cel mai putin in noi. E despre prietenie, iubire, regrete, trait cu pofta si misto de calitate. E, in final despre povestea fiecaruia dintre noi;. iar "oamenii trebuie sa-si spuna povestile, Altfel, se sufoca".       E o carte cu replici tare misto, care te fac sa razi, in timp