cu mintea aiurea

Că sunt aiurită, o știi deja prea bine. La fel  și  că îmi place să-mi pierd mintea aiurea, printre vise. Mai știi și că mă fac uneori mică, aproape minusculă Și rătăcesc apoi molcom sub dedesubtul, uneori încurcat, al crustei mele. Dar nu pentru mult, știi bine că mă ia dorul Iar atunci când mi-e dor, mă năpădesc ușor lacrimile. O, da, plâng repede, o știi prea bine, Mai ales când mă prinde dorul de copiii noștri. Doamne, ce copii am fost în stare să plămădim împreună, Încât am mai putea face încă zece de acum înainte și tot m-aș topi după ei. Ai ghicit p â n ă   la urm ă   și  asta,  că  îmi place de mor să-mi cuprinzi capul între palme Și că mă înmoi toată, atunci când privirea ta albastră îmi intră pe sub piele. Vezi, ai aflat între timp totul. Crezi că a mai rămas ceva ce nu știi încă despre mine?

M-am trezit greu azi. Aud alarma, dar  pleoapele îmi cad grele, vor să o las în pace și să-mi văd mai departe de somn. Dau vina pe ultimele trei nopți de somn puțin, în care pur și simplu am ignorat timpul până lung în noapte, dar ce fain e să stăm sub plapuma caldă și să ne vorbim vrute și nevrute. De obicei mă trezesc foarte devreme, la ora cinci sunt în picioare, m-au antrenat copiii pentru asta, apoi am descoperit că-mi place liniștea dimineții,  când ceilalți dorm, iar eu am un timp secret pentru mine. Și câte lucruri se pot face atât de fain în liniștea dimineții,  sub aburii unei cafele calde. Doar că ultimele zile au fost mai altfel, scoase din algoritmul pe care încerc să-l păstrez de obicei, nu mi-au reușit multe din lucrurile pe care mi le-am propus și asta mă frustrează. A fost mult la serviciu, așa e când lucrezi cu oameni - îmi spun mereu, ajungi să nu-i mai suporți o vreme și să-ți dorești să te muți sihastru în munți,  dar apoi tot îți vine drag de ei și te întorci de u

Cum aș putea să nu mă mai gândesc la tine Când, sub atingerea privirii tale, Mă simțeam atât de frumoasă. Când erai, Se întâmplau lucruri ciudate în mine Ca și cum nu ar mai fi existat rațiune, Nici împotrivire, Ci doar un fior obraznic Ce încălzea sângele sub piele Și-mi zăpăcea mintea și voința și tot ceea ce ne-ar fi putut sta în cale. Cum aș putea cândva să nu mă mai gândesc la tine Când îmi place atât de mult să mă simt frumoasă.