gânduri către un iubit

Din spatele ferestrei largi se aude glas de păsări. Flori albe s-au cocoțat parcă peste noapte în copacii aliniați de-a lungul șoselei, acoperindu-le goliciunea. Nu știu când s-au petrecut toate, parte din ele s-au și scuturat deja, unde oi fi fost zilele astea de au trecut toate atât de tăcut pe lângă mine.

Somnul nu s-a desprins complet de mine, mă simt încă ușor amorțită, doar pielea, încă caldă, s-a strâns ușor la atingerea răcoroasă a dimineții, care își face discret loc prin casă, prin dreptunghiul mare al ferestrei.

Aerul e încă moale și cald. Îți aud respirația liniștită din așternuturile calde. M-am gândit mult la noi în vremea de pe urmă, îmi place din când în când să mă opresc și să privesc în spate spre câte am trăit împreună, au fost multe, nu mereu ușoare, au fost dăți destule când am simțit amândoi că ne fuge pământul de sub picioare. Dar uite că au trecut toate, eu te privesc acum dormind, zâmbesc la visul cu tine de azi noapte, tu mi-ai oferit ieri flori de primăvară și albe, așa cum îmi plac mie, iar ele s-au deschis între timp și au umplut vaza.

Am așteptat mult primăvara asta, o așteptam încă din toamnă cu mult nesaț, nici nu știu de unde simțirea asta, dar uite că a venit și nu mă pot bucura de ea așa cum mi-ar plăcea, am încă multă umbră în suflet, dar știu că ușor se va mai alina, așa e dată ordinea lumii.

Casa e încă în tăcere, aerul din ea moale, amestecat acum cu miros de cafea. Aud prin ușa întredeschisă respirații ușoare de copii buni, patru piciorușe goale s-au eliberat de sub căldura plapumei, mie îmi zâmbește inima și văd cum intră lumină în umbra de acolo și o împinge afară.

Ne e puțin lucru, nimic din tot ceea ce avem nu e puțin lucru, nici pacea, nici fericirea pe care o găsim atât de aproape de noi, fără să trebuiască să cutreierăm lumi, e mare lucru binele pe care îl primim de la sufletele astea pline, îți dai seama, sunt copiii noștri!

Inima mi-e acum un gând mai ușoară. Mă bucur de gustul amărui al cafelei calde, păsările își cântă mai departe muzica, în timp ce în mine își fac loc  atâtea amintiri ce s-au strâns în viața mea, de când eram și eu copil, când aveam pielea moale și tânără și încăpeam toată în brațe la mama și tata. Mi-e dor de vremurile alea, un dor nepotolit, iar asta nu e puțin lucru.