cu mintea aiurea

  Azi mă gândesc la tine. La fel am făcut și ieri și în ziua de dinainte, Probabil la fel voi face și mâine Și în ziua ce îi va urma. Sunt aproape sigură că așa va fi. Fiindcă așa a fost și ieri și în ziua din urmă Și celelalte multe zile de dinaintea lor. Azi mă gândesc la tine din nou Fac asta de ceva vreme, De când noi doi nu mai suntem, De când doar rătăcesc printre multe de ieri și amintiri cu tine. Și doar un singur mâine; Mereu cu aceeași promisiune în gând, Că în acel mâine, tu vei fi pentru ultima dată în mintea mea. (Foto: unsplash.com)

  În umbra nopții mă gândesc la tine. Cât de frumos era când ne iubeam! Îmi amintesc cum îmi cântai cuvinte, Și de jurămintele pe care le făceai. Te-ai ascuns cândva în umbra minții mele. Povestea noastră firu-și destrăma Eu m-am desprins încet din a ta mână Și de jurămintele care dureau. Te-ai rătăcit, pierdut în vorbe mult prea goale, Iubirea noastră nu te regăsea. Ai alungat-o pe cărări frivole, În care fericirea n-o găsea. În umbra lunii mă gândesc din nou la tine La tinerețea ta, la inocența mea Și chiar de nu a fost cândva să fie Cât de frumos era când ne iubeam! (Foto: Unsplash)

De tați prezenți, ce țin în palma lor mâna firavă a copilului. De mame care vorbesc cu răbdare. Avem nevoie de blândețe, de multă blândețe cu noi, cu cei de lângă noi, cu doamna de la magazin. De îmbrățișări și săruturi. De dragoste multă și vorbă caldă. De oameni ce se țin de mână și-și zâmbesc. De șuvițe mângâiate cu drag după ureche. De zâmbete. De mâini puternice de tați, ce nu se rușinează să prindă codițe în părul fetițelor lor sau să poarte oja mâzgălită pe unghii de mânuțe încă nesigure. De prezență. De asumare. De sinceritate și bunătate. De oameni ce pun întrebări cu inima deschisă. De răbdare, de joacă, țopăit în bălți și bătăi cu bulgări de zăpadă. Avem nevoie să fim acolo nu doar cu trupul. Avem nevoie de o minte deschisă și o inimă blândă.  De oameni cărora le pasă. Nu avem nevoie de perfecțiune. Nici de frustrare sau invidie. Nici de vorbe urâte sau goale. Nu avem nevoie de egoism, reproșuri, de război și neadevăruri. Nu avem nevoie de ele. Nu, nu avem.

  Sunt multe în  lumea asta pe care nu le cunosc. Și multe, poate chiar prea multe, nici măcar nu le pot înțelege prin algoritmii minții mele. Sunt un om al realului, un om care caută scheme logice pentru a pătrunde în înțelesuri, care are nevoie să înțeleagă pentru a trece mai departe. Și totuși, sunt multe situații în viața mea ce pot părea absurde, întâmplări ilogice ce m-au purtat însă spre circumstanțele perfecte. Au rămas multe lucruri în lumea asta pe care nu le înțeleg și pe care le simt nedrepte, încât m-aș pune de multe ori cruciș în fața vieții ca să-i schimb traiectoria; nu doar pentru mine, ci pentru mulți din cei pe care-i știu sau nu. Dar m eseria pe care o fac m-a pus de multe ori față în față cu situații ilogice și mi-a arătat că multe lucruri sunt mult deasupra noastră și că noi nu avem nicio putere asupra lor. Uneori lucrurile se întâmplă și atât. Nu mai e loc de nimic, nici de reacție, nici de împotrivire, nici de căutat vină. Mă gândesc și la tata când scriu toate

  Am copilărit la țară, într-un sat înconjurat de viță de vie, cu multă natură de jur împrejur, în grădina întinsă a bunicilor, liniștită și verde, cocoțată pe un deal. Doar un pic mai jos începea  valea, era tăiată de o cale ferată singuratică și de unde, la ore precise, se auzea huruitul trenului.  Amintirile de atunci îmi sunt limpezi, parcă s-au întâmplat ieri, au natură curată și oameni calzi în ele și un zid invizibil de siguranță, de acasă, pe care îl reușeau mama și tata în jurul nostru; îl au pe bunicul, cu toată înțelepciunea lui multă, chiar dacă a fost un om în aparență simplu și neșcolit, înțelepciune pe care am mai regăsit-o doar în puțini oameni care mi-au trecut mai apoi prin viață. A venit apoi o vreme când viața aceea mi se părea plictisitoare și căutam zgomotul orașelor, cu muzică pe străzi și oameni ce se loveau unii de ceilalți, cu aerul acela îmbâcsit de țevi de eșapament, cu verde doar sporadic, înghesuit artificial printre betoane; a fost o perioadă cu multă găl

  Există un timp bun pentru toate. Există un timp bun pentru vise, Un timp în care să cânți și să iubești, Să cunoști oameni, să asculți Și să întelegi. Există un timp bun în viață pentru toate. Și pentru amoruri Și pentru plâns și singurătate, Și pentru tumult Dar și pentru pace. Există un timp pentru tăcere Un timp pentru a fi doar cu tine Tu, în mijlocul esenței tale. Există un timp bun în viață pentru mine, Un timp pentru tine Și unul pentru noi doi împreună. Există un timp în viață pentru toate Pentru bine și pentru mai puțin, Pentru tot și pentru nimic Pentru azi și pentru totdeauna. (Foto: unsplash.com)