Primavara, cu efecte secundare

Perioada asta din an e de departe preferata mea. E atât de multă frumusețe în care ne putem bucura privirea, atâta risipă de seducție  încât te ia cu amețeală. Extazul asta nu se palpează și nici nu se rupe din el cu bucățica. Se ia fără prescripție, mult peste dozele admise, se inspiră cu lăcomie. Nu se cunosc efecte secundare, decât poate o stare prelungită de melancolie, iar în caz de supradozaj, cel mult o stare permanentă de euforie.  

Cred ca perioada asta e cea mai prielnică pentru îndrăgosteală. Cu capul amețit de miresme, tot ceea ce trece acum prin filtrul inimii e mult mai neted, n-are zone colțuroase de pacoste. Cu capul aiurind prin nori și fluturi rătăcind în mișcări haotice prin stomac, se prea poate ca cei doi îndrăgostiți să hazardeze spre decizii deloc cuminți. 

Perioada asta din an, ne face mai darnici. Cu gura uimită de atâta măreție, ne-aș vrea mai darnici în gesturi și emoții, și mai liniștiți în vorbe. Pentru mine gesturile au o putere aparte. Vin cu o încărcătură senzoriala care nu se deșartă în vorbe spuse, ci se eterizează diafan în fiecare por. Sunt  văpăi nanometrice de simțuri care se concentrează în energii tulburătoare. Produc neliniște în suflet și tulburǎ rațiunea. E indicat a se consuma cu prudențǎ, in caz de supradozaj pot provoca dependențǎ.

O privire care ți se oprește în iris și se prelinge apoi în fiori de emoție prin tentaculele neuronale. Îmbrățișarea cu trei secunde mai lungă decât ar fi permis în rigorile celor drepți, dar care te umple de bine îndeajuns de mult încât lumea sǎ ți se parǎ mai bună. Mâini  puternice de tată care adăpostesc calde mânuța albă a copilului. 

Sunt toate mult peste ceea ce pot vorbele sa rostească. N-au de-a face cu cele reale, care se văd. Se simt doar în valuri de căldură și scântei imateriale  care te fac atât de vulnerabil dar și cel mai bogat om din lume.