cu mintea aiurea

E aproape pe sfârșite și nu a fost deloc simplu, a fost cu de toate, și cu bune, și cu rele, dar e anul în care am învățat cel mai mult să mă iubesc. Am ajuns să mă cunosc destul de bine, muncesc de mult timp la asta și simt că am păstrat direcția ascendentă la acest capitol al împăcării cu sine, pe care am început să calc cu vreme în urmă. Mă simt bine în pielea mea, în cea mai mare parte a timpului. Îmi place confortul pe care mi-l dă detașarea pe care am învățat-o anul ăsta, faptul că mă străduiesc să văd lucrurile în ansamblu, obiectiv, fără să trec direct la concluzii aiurea. Multe lucruri se liniștesc așa, e o armonie în mine care îmi place, îmi aduce confort, ceva ce n-am simțit multă vreme, ca om ce a trăit mare bucată din viață dirijat de impulsuri. Îmi știu și hibele, și slăbiciunile, cel puțin mare parte din ele, nu mă mai rușinez că sunt, fiindcă asta nu le-ar face deloc să dispară. Din contră, după ce trece tantrumul și ies din beznă, mă amuză cât de ușor și noi, oameni ap...

Să îmbătrânești este un privilegiu. Și e adevărat că nu fiecare dintre noi are șansa asta. Dar mai presus de o viață lungă, stă o viață lungă în sănătate. Ne e frică să îmbătrânim, dar pe de cealaltă parte, ne dorim cu toții să trăim cât mai mult. Cred însă că nu de bătrânețe ne e frică, ci de consecințele pe care înaintarea în vârstă le-ar putea trage după ea: imobilitate, dureri, dependența de ceilalți, incontinență sau demență. Pe de altă parte, avem în jurul nostru o grămadă de exemple de oameni peste șaptezeci de ani care știu să se bucure de viață, călătoresc, sunt activi, râd și iau viața cu lejeritate, socializează, iar ochii le strălucesc încă de curiozitate. Dar oare ce secrete dețin cei din urmă, pe care ceilalți nu le-au aflat încă, încât înaintarea în vârstă nu i-a stors de viață. Bineînțeles că genele noastre sunt importante, dar dacă lăsăm totul în seama moștenirii cu care am venit pe lume, fără să fim atenți la alegerile pe care le facem în viața noastră, cărțile pe car...

Avem tot timpul din lume. Pentru a ne vorbi blând. Pentru tandrețe. Pentru mine, pentru tine și pentru noi doi împreună. Avem tot timpul din lume să ne iubim. Sau să ne fie dor. Avem tot timpul din lume pentru poezie. Pentru răsărituri și apusuri de soare. Pentru briza mării și secrete șoptite la ureche. Pentru săruturi cu ochii închiși. Pentru un film bun și o cafea împreună. Avem tot timpul din lume pentru a ne ține de mână. Pentru prieteni. Pentru bancuri bune și râs cu poftă. Avem tot timpul din lume să ne ascultăm. Sau să stăm în liniște. Avem tot timpul din lume pentru citit povești. Pentru muzică. Pentru a ne îndrăgosti. Avem tot timpul din lume ca să ne mângâiem copiii și să le spunem ce bucurie sunt ei în viața noastră. Pentru joacă, chiar dacă suntem mari. Avem tot timpul din lume pentru  plimbări în iarbă sau pentru tristeți ce s-au prins în noi. Pentru vise, dar nu și pentru regrete. Avem tot timpul din lume pentru sinceritate. Pentru împăcare. Pentru fluturi în stomac....

Iubesc fiindcă nu știu să trăiesc moale. Am nevoie de emoții ca de hrană și să simt viața cu totul. Iubesc fiindcă îmi place gustul ușor sărat al sărutului tău și viața din ochii tăi, atunci când mă privesc. Iubesc de teama de a nu-mi fi dor, fiindcă dorul seacă oamenii de viață, iar eu iubesc viața. Iubesc cu totul, până în adâncul oaselor mele și ador să-mi simt mintea inundată de tine. Iubesc curat și liber, fără strânsoare: iubirea doar e, și atât; și nu trebuie niciodată. Iubesc fiindcă îmi place căldura cu care îmi încălzește privirea ta pielea, atunci când se plimbă pe ea în voie, într-un fel puțin obraznic. Iubesc fiindcă sunt dependentă de moliciunea pe care o simt în carne sub fermitatea mâinilor tale, atunci când îmi iei fața între ele și mă privești în ochi...cel mai seducător gest din lume. Iubesc fără teamă și fără mâine, fiindcă ele doar i-ar lua din seducție și n-ar mai aduce-o înapoi; și-atunci, te întreb: de ce cu jumătăți de măsură, când am putea avea totul? Iubesc p...

Oamenii se îndrăgostesc atunci când încep să se îndoiască de sine. Când nu se mai văd suficient de buni, de frumoși și de valoroși, în momentele acelea de îndoială, când sufletul devine tulbure și privirea încețoșată, își caută refugii. Își caută priviri în care să se vadă în același fel în care au uitat ei să o mai facă.

Știm deja cu toții că felul nostru de a trăi azi nu prea mai are nimic în comun cu cel în care se derula viața în vremurile în care oamenii trăiau nomad și se hrăneau cam cu ceea ce găseau în jurul lor. Cu doar vreo 10000 de ani în urmă, oamenii au început să stea într-un singur loc, pe o perioadă mai lungă de timp, și-au construit așezări, au început să crească animale și să cultive terenuri. Încet, încet, accesul la hrană a devenit tot mai facil, ceea ce a făcut ca perioadele fără mâncare să fie tot mai scurte, ajungând ca în zilele noastre, mâncarea să crească direct pe rafturi în magazin și la noi în frigider. Doar că asta nu a fost singura schimbare care a mișcat cursul evoluției noastre. De scurtă vreme încoace schimbările au fost tot mai rapide, tehnologia a avansat razant, iar noi ne-am trezit cu viața pusă aproape toată sub controlul unui aparat mic cât palma noastră, dar în care ne sunt salvate secretele, planurile și amintirile. Toată lumea ne poate găsi oriunde și la orice ...