de iarnă
De când începe să se răcească afară, iar zilele să se strângă, simt cum lipsa luminii și înlocuirea ei cu tonuri diferite de gri mă adună și pe mine tot mai înspre înăuntrul meu, spre vocea taciturnă a gândurilor mele, spre zgomotul șoptit și plin de contradicții al minții mele. În perioadele astea nu îmi vine să scriu, nici nu aș avea cum, când mă simt ca într-un purgatoriu al gândurilor, le simt neclare și dezlânate, și-mi dau imboldul de a-mi da răgazul de a le potrivi, de a le scoate din noduri și aranja din nou în coerență. Atunci citesc cât pot de mult, beau ceaiuri și cafea caldă, caut discuții temperate și cu sens, și oameni calmi în jurul meu. Mă feresc de gălăgie, tot mai mult de ceva vreme încoace, de gălăgia aceea impulsivă, provocatoare, ce-și caută atenție. Pe mine mă distorsionează pe dinăuntru, mă pune într-o vigilență obositoare, în încercarea de a sta departe, în calm și cumpătare, ca să mă cruț de nevroză. Multe din zilele ce au trecut în urma acestui azi, au fost gr...
