vreau soooomn!

Din când în când, cum de altfel tocmai s-a întâmplat aseară, există nopți la noi în care amândoi copiii vor să doarmă cu mine. Lucky me, să zic asa. Iar în toată exaltarea mea, n-am cum să nu mă gândesc și la bărbatu-meu, tatăl lor adică, mai că-mi dau lacrimile când știu cum doarme el singur și netulburat, ca un urs în bârlog moale și mare de doi pe doi metri pătrați, cum se poate el întinde în voie printre așternuturi moi, fără piciorușe oprite printre coaste sau palme peste față tocmai când își doarme el cel mai lin somn al lui.

Să vă spun acum cum dorm eu, dar trebuie să așteptați puțin fiindcă încă nu mi-au trecut lacrimile de compasiune care mi s-au stârnit la paragraful trecut.

Să vă prezint mai întâi contextul. Avem doi copii frumoși și buni, mai mare dragul să-i privești, mai ales când dorm liniștiți și în casă se face din nou liniște și pace, încât parcă îți auzi chiar și gandurile vorbind. Copilul mare are aproape șase ani și somn adânc, frate, dar și spirit de conservare, încât, dacă e să-l muți mai la stânga sau la dreapta în încercarea de a câștiga câțiva centimetri de spațiu în jurul tău, nu reușești decât pe la a treia încercare, că altfel, instantaneu, e din nou pe tine.

În schimb mezina, care a trecut ușor de un an și jumătate, e tocmai invers. Are radare de mamă pe toate părțile, nu carecumva să încerci să te sustragi din pat ca să-ți mai arunci și tu ochii într-o carte, ca orice om mare, nu, nu, ea e vigilentă, consecventă și ține musai să-mi reamintească că viața cu copil mic e cu noapte întreagă doar de pe la doi ani încolo.

În nopțile de felul ăsta, cu toți la grămadă, dorm mai mult ațipind, îi caut des cu privirea în camera întunecată ca să mă asigur că sunt înveliți bine sau dorm încă pe saltea și nu unul peste altul. Treburi de mamă, de-astea.

Acum, adevărul e că am cam exagerat puțin, cred că ați băgat de seamă, dar n-am vrut să-mi întrerup fantezia din creație. Nopțile astea așa înghesuite au devenit mult mai rare, acum un an erau obișnuință.

Îmi place mult să-i simt moi și calzi lângă mine, cu toate că, de multe ori, mi-ar prinde bine și mie mai mult somn, dar îi simt cum se desprind încet și știu că în curând,  îmi va fi dor de timpurile astea.

Și nu pot să nu recunosc că mai mereu mă salvează bărbatul și, în miez de noapte, după ce copiii dorm duși, își revendică unul dintre copii și-l mută cu el în pat. E de treabă, știu, încă tot îmi place de el, dar tot invidioasă sunt.