cu mintea aiurea

Dominanța estrogenică e poate cea mai frecvent întâlnită dereglare a hormonilor feminini și sursa sindromului premenstrual. Explicat într-un mod mai simplist, pe perioada unui ciclu menstrual estrogenul și progesteronul au fiecare propria lor perioadă de glorie. În primele 14 zile ale ciclului menstrual se află estrogenul în prim plan, ca în a doua jumătate să fie progesteronul cel care va ajunge la nivelul lui maxim. Sau așa ar trebui să funcționeze lucrurile într-o lume ideală, în care nicio femeie n-a suferit vreodată de sindromul premenstrual. Progesteronul este cel mai bun prieten al femeilor. Este hormonul care ne face să ne simțim în siguranță și echilibru, ne aduce calm și ne ajută corpul să acceseze rezervele de grăsime pentru a câștiga energie. Dar e totodată și hormonul cel mai vulnerabil la stres dintre cei doi. Când suntem stresate, mai ales în stres cronic, acesta îi comunică corpului nostru că nu e timp pentru procreere, prin urmare producția de progesteron va fi suprima...

Se scutură norii și pomii Și amintirea ta în mine. Pe asfaltul negru de ploaie A stropit cu petale albe, Ca un gând aievea despre tine. Mai trece și primăvara asta, Apoi vara, Și toamna, Și crispata iarnă. Nu mai vreau să mă pierd în trecut. Vreau să rămân aici, Fixă în timpul ăsta, Prinsă în clipa asta oricum trecătoare, Pe pământul încă ud, Și stropit de petale mărunte și albe, Cu amintirea ta în mine Încremenită încă sub pielea mea, ...în mintea mea, Să o iau cu mine prin acest prezent îngust, Chiar și preț de o secundă -Și poate încă un pic- Și să o transform cândva în eternitate.

Stresul a ajuns să facă parte din viața noastră într-o așa măsură încât uneori nici nu-l mai sesizăm. Nu trebuie să doară, nici măcar nu trebuie să-i auzi vocea și totuși știi că e acolo, îl simți în respirația grăbită, în vâjâiala pe care o simți aproape continuu în capul tău, în lipsa de răbdare, în impulsivitatea cu care răspunzi, în toate gândurile din capul tău a căror voce nu se mai oprește. Îl vezi în colăcelul acela din jurul taliei de care, oricât te-ai abținut de la mâncare tot nu ai reușit să scapi, sau în nevoia aceea de ceva dulce care te frustrează, fiindcă ai impresia că ești continuu în luptă cu tine și cu mintea ta, care parcă încearcă cu tot dinadinsul să te saboteze. Noi, oamenii, am deprins o abilitate mare de a tolera stresul, ne chiar mândrim cu cât de multitasking suntem, de cum nu avem timp de nimic și că suntem mereu în alergătură, continuu cu ceva de făcut. Am o oarecare bănuială că a ajuns chiar să ne și placă să lăsăm impresia că am fi mereu ocupați și pe gr...

Treaba ta e să te ocupi de tine. Să mănânci sănătos, să ai grijă de pielea ta, să faci sport, să citești ceea ce îți face plăcere, să asculți, să crești, să îți hrănești mintea și sufletul cu valoare. Ai încredere în ceea ce simți, în ceea ce visezi, în ceea ce crezi. Tu știi de fapt, că emoțiile pe care le trăiești, intuiția pe care o simți, îți spun ceea ce este, ți-ai dovedit-o de atâtea ori. Și totuși, oscilezi, te îndoiești, cauți răspunsuri sau semne în altă parte, confirmări, în loc să asculți vocea aceea din tine. Ai răbdare. Lucrurile se întâmplă așa cum trebuie, în ritmul potrivit.  Până atunci, iubește viața și fă-o plină.

  Să fii femeie it's a really big thing. Nu am fost mereu conștientă de asta, din păcate, ci abia mai târziu, în timpii de după treizeci și ceva de ani.  Să mă nasc femeie a fost primul meu noroc în lumea asta. Însă de conștientizarea aceasta am fost în stare abia după ce am găsit pacea în mine; abia atunci când am simțit că puterea mea stă în vulnerabilitate și blândețe și nu în încrâncenarea cu care umblu prin viață. Când n-am mai simțit impulsul de a-mi ascunde senzualitatea, când simțindu-mă privită nu m-am mai acoperit de stânjeneală ci m-am lăsat trasă în fluxul acelei emoții, abia atunci am aflat și că feminitatea nu stă nici în rochii și nici în farduri (deși ajută și ele), ci într-un fel de a te potrivi acolo înăuntru, sub pielea ta, în dozajul perfect de dăruire, frumos și empatie, de căldură și poezie, de dans și muzică, și roz, și sclipici uneori, pe care fiecare femeie îl poartă înăuntrul ei.  Să fii femeie it's a really big thing - să nu uitați asta niciodat...

Îmi place galbenul de vară Și albastrul din ochii tăi, Mirosul puternic de zambile de la florăria de alături Și râsul perfect al oamenilor fericiți. Mirosul fierbinte de asfalt și tăcerea nopților calde, Pielea încălzită de soare, cu urme de nisip fin pe ea, Cafenelele mici, librăriile mari și corzile de vioară Și libertatea abandonării de sine. Îmi plac privirile îndrăznețe și urma lor ce rămâne sub piele, Obrajii înroșiți de pudoare, Zbaterea frenetică între vulnerabilitate și independență, Așa cum o trăiesc în ei doar oamenii îndrăgostiți. Îmi place cum verdele astâmpără mintea Și felul firesc în care curge blândețea din inimile împlinite Perfecțiunea maculată de pe chipul copiilor mei Și felul în care mă văd, atunci când mă privesc prin tine.