arome vechi și tuș pe vârfurile degetelor
Cum multe apucături din perioada de adult își au obârșia în vremea copilăriei, pentru slăbiciunea mea față de mirosul de carte nouă se face vinovată mama. Primeam cărți la aniversari, găseam cărți sub bradul de Crăciun, toate cumpărate de mama. Frumos învelite, ca să concentreze și mai bine izul de tuș proaspăt, ca atunci când le deschizi, mirosul lor să-ți rămână multă vreme pe buricele degetelor.
În comuna în care am crescut eu, exista doar o librărie mică și golașă, în care găseai mai degrabă obiecte de papetărie decât cărți. Orașul cel mai apropiat era Blajul unde, la vremea aceea exista o singură librărie. Îmi aduc și acum aminte de podeaua neagră, ticsită de motorină și praf, al cărei miros îți inunda nările încă de la primul pas în încăpere. Lumina era obscură si răzbea destul de greu printre cele două geamuri de la intrarea din stradă, împiedicată de tot feluri de ornamente care aveau menirea de a decora vitrina. Rafturile erau mari și negre și creșteau lungi pe tot peretele, căpătând astfel, în ochii mei de copil, șarmul unei biblioteci antice, desigur mult mai sărmană, fără a se bucura de abundența cotoarelor de carte. Aceea a fost multă vreme singura librărie din care cumpăram cărți, chiar și în anii în care apăruseră deja altele, mult mai luminoase și mai încărcate. Avea, fără îndoială, un farmec aparte, de-aici mi-am cumpărat și prima carte din bani proprii, Ciuma, de Camus, bani primiți după ce câștigasem un pariu cu tata.
E feerică tăcerea solemnă pe care o întâlnești în biblioteci, sacadată doar de susurul unei pagini întoarse, e atât de liniștitor murmurul de șoapte si pagini răsfoite al unei librării, întrerupt doar de zgomotul unei deschideri de ușă sau de un scârțâit de podea.
Superba descrierea librariei, ai perfectă dreptate. Sa știi ca scrii foarte frumos colega, te atinge la inima textul.
RăspundețiȘtergereMulțumesc Anonymus ;)
RăspundețiȘtergere