cafea, croissant și crème brûlée

Am ascultat aseară Édith Piaf iar gândul mi-a zburat la tine. De fapt, la noi doi și acele zile de vară târzie. Am pornit instinctiv spre albumul de fotografii, dar mi-am dat seama că nu făcusem nici o fotografie acolo. Păcat, s-au șters multe între timp.

Știu că era sfârșit de vară, iar noi ceva mai tineri. Am vrut să fugim de oboseală și să ne ascundem  printre oameni străini. Am ales Nancy, era franțuzesc, iar noi iubim croissant-ul, cafeaua bună și să ne murdărim degetele cu ciocolată. Era și destul de aproape, de fapt asta a contat la fel de mult ca și celelalte, zilele erau puține, timpul înghesuit.

Mi-aduc aminte hotelul, șic de altfel, cu patul mare și înalt. Doar strada părea sumbră, dar poate și vremea înnorată o împovăra cu gri. Și mai ţin minte că în prima seară am mâncat scoici și am băut vin alb. 

Aveam Piața Stanislas aproape. Mai ții minte cum îl salutam în fiecare dimineață pe ducele împietrit în marmura albă și ne așezam apoi la vorbă și cafea pe o terasă frumoasă, mereu alta? Ne aduceau apoi croissant-ul, tu nu-l mâncai pe-al tău și mi-l dădeai mie, iar eu mă lingeam pe degete de fericire. Mai era si restaurantul acela cochet, destul de aproape de una din porțile mari și aurite, unde am mâncat cea mai bună crème brûlée, și le-am devenit clienți fideli. Și mai știu că mă încăpățânam să vorbesc franceză, iar pe tine te pufnea râsul la accentul meu, dar eu continuam fiindcă îmi plăcea atât de mult cum trăiau fericirea ochii tăi. Așa te iubeam și mai mult. Nici nu cred să-ți fi spus vreodată, dar albastrul lor e mult mai frumos atunci când e fericit.

Ah, era să uit, mi-a mai venit ceva în minte. Strada aceea înghesuită, cu oameni grăbiți pe ea, tu ținându-mă de mână. M-ai oprit apoi brusc, în miez de stradă, încât s-au supărat unii pe noi fiindcă au fost nevoiți să ne ocolească. N-a contat. Ți-ai stins privirea în ochii mei fericiți și m-ai sărutat. Nu le-a păsat celorlalți de asta, doar tânărul acela de pe motocicletă ne-a aclamat indiscret și vesel, cu claxoane și fluierături, încât am pufnit toți trei în râs. Ar fi ieșit o fotografie mișto.

Și totuși, chiar n-am găsit nici una de pe-atunci, păcat. Dar știu că zilele alea s-au scurs în grabă, cu noi doi alunecând prin ele.