atunci când ne e dor

                                       

Din timp în timp mi se întâmplă să te mai caut prin odaie

sau chiar să simt urme din parfumul tău, ca și cum tocmai ai trecut pe-acolo.

Fericirea îmi umple atunci inima și mi-e din nou bine. 

Sunt doar fracțiuni de secundă însă,

căci adevărul mă lovește apoi brutal în coaste

și mi se prăbușește trist și greu pe stern.

Fărâma aceea de bucurie o plătesc apoi înzecit cu suferință.

Se acutizează totul. Dorul, mâhnirea, pustiul.

Și odaia devine din nou goală și fadă,

iar eu mă mai împuținez un pic, cu o bucățică ce se rupe din mine.

Cum ai putut să te desprinzi atât de grăbit

Fără să mă întrebi măcar, daca voi putea fără tine?




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ce se întâmplă cu hormonii noştri

cu glicemia la dresaj

Hipocrate știa deja