atunci când ne e dor
Din timp în timp mi se întâmplă să te mai caut prin odaie
sau chiar să simt urme din parfumul tău, ca și cum tocmai ai trecut pe-acolo.
Fericirea îmi umple atunci inima și mi-e din nou bine.
Sunt doar fracțiuni de secundă însă,
căci adevărul mă lovește apoi brutal în coaste
și mi se prăbușește trist și greu pe stern.
Fărâma aceea de bucurie o plătesc apoi înzecit cu suferință.
Se acutizează totul. Dorul, mâhnirea, pustiul.
Și odaia devine din nou goală și fadă,
iar eu mă mai împuținez un pic, cu o bucățică ce se rupe din mine.
Cum ai putut să te desprinzi atât de grăbit
Fără să mă întrebi măcar, daca voi putea fără tine?
Comentarii
Trimiteți un comentariu