Tatăl celuilalt copil - un roman ca o carte de parenting

 


Tocmai ce-am terminat Tatăl celuilalt copil, de Parinoush Saniee, o scriitoare de origine iraniană şi de profesie sociolog şi psiholog. Am ținut neapărat să accentuez asta, pentru că pregătirea ei în psihologie este foarte evidentă în acest roman, care mie personal mi-a lăsat senzația unei lecții frumoase de parenting. 

Nu o să destăinui nimic din poveste, care e frumoasă şi sensibilă şi n-aş vrea să-i știrbesc farmecul. Ce e aparte,  e faptul că narațiunea este prezentată din două perspective, a mamei şi a copilului, creând o circumstanță excelentă, mai ales pentru noi, adulții, de a arunca o privire spre trăirile din sufletul copiilor noştri, îndeosebi în situațiile în care reacțiile lor depășesc pragul nostru de înțelegere. Cred că veți găsi  multe răspunsuri în cartea aceasta.

Așa cum învățasem şi eu cândva, la un curs de parenting, comportamentele copiilor noştri pe care le catalogăm ca fiind  neadecvate sunt doar un protest al lor pentru neîmplinirea unei nevoi. Şi nu mă refer deloc la nevoile materiale, spre care ne concentrăm adesea mult prea mult, păgubind astfel nevoia lor de a se simți iubiți, văzuți şi respectați. 

Le punem uneori în cârcă vinovății care nici măcar nu le aparțin sau refulăm în fața lor propriile noastre neajunsuri. Poate fi derutant să fii copil, dar e anevoios şi încurcat şi drumul prin care învățăm să fim părinți buni. Din fericire însă, adesea e mai puțin complicat precum credem. 

Nu vreau să fac multă teorie aici, sunt şi eu novice, învăț de la toți şi cel mai mult de la copiii mei. Las însă, la sfârșit, un citat care mi-a plăcut mult:

 ''Unele lucruri nu apar scrise în cărți şi caiete, iubirea e o poveste scrisă în inimile oamenilor. Nu-ți trebuie școală ca să o citești. ''

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

niște lucruri nu prea bune pe care le am de spus despre produsele lactate

cu glicemia la dresaj

ce se întâmplă cu hormonii noştri