vine o vreme când ceea ce spui va fi folosit împotriva ta

Dacă ar fi să mă gândesc rapid la subiectele pentru care copilul are nevoie aproape de fiecare dată de explicații și argumente, iar noi de multă răbdare și perseverențǎ, primul care îmi vine în minte e televizorul. Pe locul doi cred că ar fi jucăriile noi pe care și le dorește în fiecare zi, dar asta parcă totuși, s-a mai domolit acum, de când are propria-i pușculiță și învață să-și gestioneze singur socotelile. Urmează la rând schimbatul în şi din pijamale.

Ca să-i dăm cumva de capăt, fără prea multe discuții și negocieri, am stabilit ca limită a timpului petrecut în fața televizorului o oră și jumătate pe zi, pe care și-o împarte el cum vrea. Pentru unii o fi mult, sau chiar foarte mult, pentru alții prea puțin. Pentru el e numai bine. Evident că, există și zile în care timpul ăsta se dilată, suntem oameni cu slăbiciuni, dar astea sunt excepții, vreau să cred, cum, la fel de bine, sunt zile în care nu aprindem televizorul deloc. Când mai sunt cam zece minute rămase din timpul stabilit, îl anunț. De multe ori, treaba e necomplicată, după cele zece minute îi spun că s-a împlinit timpul stabilit, iar el stinge televizorul. Alte ori, însă, încep negocierile. Încă zece minute, și încă alte zece minute peste cele zece minute de dinainte și tot așa, asta în timp ce încerc să-i explic de ce nu îi face bine prea mult timp petrecut în fața televizorului. Parcă repetiția era mama învățăturii, iar eu sper încă că, peste vreo câțiva ani, depășim discuția asta. Atunci, însă, când asta nu ajunge iar copilul o ține una şi bună că vrea la televizor, încep să-i ofer variante: Uite, vezi, în loc să stăm la televizor, am putea face lucruri împreună, ce zici? Să citim sau să ne jucăm ceva, uite, propune tu ceva. Strategia asta funcționează destul de bine, copilul are chef de joacă, totul e bine și frumos.

Și, după cum spuneam că repetiția e mama învățăturii, deunăzi, când încercam să scriu ceva la blog și eram cu telefonul în mână, concentrată să pun cap la cap două vorbe, din spatele meu aud: Uite, mama, vezi, în loc să stăm la telefon, am putea face lucruri împreună, ce zici? Să ne jucăm sau să citim, ce alegi?

Ce aleg? Aleg un somn de vreo opt ore neîntrerupt și o baie fierbinte, dacă se poate. Dar stai, nu se poate. 

Las totul baltă. Dintr-o dată, de voie bună şi nesilită de nimeni, m-a apucat cheful să joc Halli Galli.