am învățat

Am învățat că nu poți iubi și răni în același timp, că iadul și raiul nu se trăiesc după, ci în timpul vieții, că fericirea o poți avea doar căutând-o în tine și nu în alții. Am învățat și că zbuciumul din oameni încearcă să se liniștească rănind, că ura se naște din lipsă și bucuria din abundență. Am învățat că oamenii vor avea mereu păreri, dar ele nu reprezintă adevărul, ci doar reflecția propriilor crezuri. Am învatat că îmi sunt datoare să-mi aleg singură oamenii pe care-i vreau lângă mine și că tot ceea ce trăiesc e consecința alegerilor mele. Am învățat că sunt, totuși, situații care vin peste mine din întâmplare, dar nu trebuie să las întâmplarea să-mi dicteze acțiunea, ci să aleg mereu conștient și asumat și să nu-mi ascund frica sub scutul fatalismului. Am învățat că există frumos, blândețe și bunătate în oameni, iar ele sunt singurele care nasc bogăție; să mă las trasă în firul vieții acolo unde le simt, fiindcă doar hrănindu-mă din ele pot seca lipsuri. Am învățat că ne naștem puri și buni, și ar fi bine să stricăm cât mai puțin atunci când ne creștem copiii; e tare greu să mai repari, apoi. Am învățat că noi, oamenii mari, suntem doar niște copii goliți de miracole, iar asta ne face debusolați și flămânzi de iubire. Am învățat că lipsa pe care o simțim în noi e direct proporțională cu mărimea egoului, iar el e începutul tuturor neajunsurilor noastre. Am învățat că nu cel slab iartă, ci cel puternic și că oamenii conștienți de vulnerabilitatea lor au și cea mai mare vigoare. Am învățat că nu suntem numai buni sau numai răi, că ambele există simultan în noi, dar ajungem stăpâniți de ceea ce hrănim mai mult. Am învățat să rămân curioasă, fiindcă mă va feri de banalitate. Am învățat să caut iubirea și să mă împotrivesc fricii, ele nu vor exista nicicând împreună. Am învățat că e doar treaba mea. Atunci când iubesc, când plâng, când tac sau când visez.