cu mintea aiurea

  Când vine vorba de mișcare, mulți dintre noi trăim vieți destul de monotone. Petrecem mult timp șezând fie în mașină, fie la birou. Știm cu toții că mișcarea este sănătoasă, dar nu prea rămâne timp și pentru asta în viața noastră complicată. Prin mișcare putem încetini procesul de îmbătrânire, dar asta doar dacă ne ținem de ea, dacă ne mișcăm regulat, în fiecare zi, nu neapărat prin mers la sală sau alergat maratoane, știu, e complicat, ci mai degrabă integrând mișcarea în rutina noastră de zi cu zi: bicicletă în loc de mașină, urcat scări în loc de luat liftul, mers pe jos cât de mult putem, măcar 20 de minute de aerobic, jogging sau stretching, sau poate jucat leapșa cu copiii. Avem peste 600 de mușchi în corp, iar ei sunt cei ce susțin structura noastră osoasă, de starea lor depinde postura noastră, echilibrul, starea oaselor noastre și fragilitatea noastră ca indivizi. Dar mușchii lucrează doar atunci când îi solicităm. În lipsa exercițiului fizic, ei slăbesc și se atrofiază....

La treizeci de ani îmi era teribil de frică că îmbătrânesc. Știu acum și de ce. Trăiam prea mult după repere ce nu aveau de-a face cu mine și prea puțin conștientă de ceea ce se întâmpla în interiorul meu. Conta ceea ce spuneau ceilalți, ce credeau ceilalți, era important să dovedesc că știu și că pot, că nu sunt slabă și vulnerabilă. Așa credeam că trebuie să umbli și prin meseria asta, în care e încă destul de greu să răzbați ca femeie, mai ales dacă le vrei pe toate, și familie, și carieră, și să păstrezi în tine grația de a fi femeie. Am vrut să dovedesc că pot, de ce oare nu era de-ajuns că știu asta, de ce mereu aceeași nevoie de a simți din guri străine că sunt de ajuns... În toată această bâjbâială, a fost o vreme în care m-am pierdut. Am simțit asprimea epuizării, felul acela în care se stoarce viața din tine, când îți simți genunchii moi și multă îndoială de sine, te simți doar un impostor, temător ca nu cumva secretul tău să fie descoperit și toată strălucirea ta să dispară....

Când vine vorba de schimbarea stilului de viață, mâncarea este aspectul asupra căruia putem interveni cel mai repede, nu știu dacă și cel mai ușor, însă efectele pozitive le putem resimți destul de repede. Chiar în acest moment putem decide să renunțăm la consumul de produse supraprocesate, să renunțăm la câteva din mesele cu produse animale și să le înlocuim cu legume, cum tot imediat putem alege să înlocuim chipsurile sau grisinele cu nuci și semințe și dulciurile cu fructe. Dar despre toate lucrurile astea am scris de atâtea ori aici și nu vreau să vă mai irosesc timpul, sigur le cunoașteți bine deja. Vreau, în schimb, să vorbesc mai mult despre  efectul pozitiv al restricției calorice, postul - așa cum îl cunoaștem noi, asupra sănătății și tinereții noastre. Nu știu de ce, dar oamenii trăiesc cu frica că nu mănâncă suficient. Unii văd ca fiind o problemă faptul că sar peste micul dejun, alții că mănâncă doar două mese pe zi și nu respectă cele trei mese regulate ale zilei, dacă...

Omul își trăiește pe interior viața aproape mereu între două vârste. Când suntem mici, ne dorim să fim mari. Apoi, când ajungem mari, ni se face dor de tinerețe, ne-am întoarce înapoi sprea ea, ideal însă, păstrând și experiența căpătată în anii trăiți. Fiecare dintre noi purtăm două vârste: cea cronologică, scrisă pe certificatul de naștere, și vârsta biologică, cea pe care o simțim înăuntrul nostru. Vârsta cronologică nu o putem schimba, ea se acumulează pe măsura timpului pe care îl trăim. Vârsta biologică însă... ei, aici e responsabilitatea noastră în ce direcție o influențăm. Ea este dată de vârsta celulelor noastre și tot de la ea pornește energia pe care o simțim, felul în care ne arată pielea, elanul și bucuria cu care planificăm și facem lucruri. Vestea bună e că cele două nu curg sincron, iar dacă vârsta cronologică e căpoasă și de neschimbat, vârsta biologică e maleabilă, rezultatul tuturor alegerilor pe care le facem în viața asta: ce și cât mâncăm, cum ne mișcăm, somnul p...

De la minte spre inimă e cel mai scurt drum de parcurs Și totuși aleg uneori cărări întortocheate Chiar de știu că mă rătăcesc aiurea printre ele Fără rost, zi după zi. Dar așa face lumea. Stă cu mintea prinsă în aceleași gânduri Chiar de n-au fost de folos nici ieri, nici luni, nici zilele din urmă. Umblăm parcă în transă Vrem să fim mai mult, să avem mai mult De parcă nu am fi destui așa cum suntem. Știam cândva că suntem destui și perfecți Așa ne-a  lăsat viața Doar că am crescut de-atunci, Au trecut ani și am uitat, Și nu mai e nici prea mult timp, Tot asta zice lumea. Trebuie să facem, să facem din nou Nu prea e mult timp să te privești și să-ți placă de tine Cum ar putea? Când ești prea mult cu privirea în lumea altora Și prea puțin în lumea ta. Cât nonsens pot face oamenii, spune uneori copilul -iar eu aproape că râd la ideea asta Dar văd cum îi fură de viață gândurile încâlcite Și ei nici măcar nu bagă de seamă. Și atunci mă bușește plânsul. Ce risi...