părintele care-mi doresc să-ți fiu





Nu stiu sa fiu parinte, n-am mai fost niciodata, asa ca invat, ma straduiesc sa fiu unul bun pentru tine. Imi doresc sa facem atat de multe impreuna, incat mi-e teama sa nu uit din ele, fiindca sunt si eu novice in drumul asta. Dar presimt ca ne vom descurca de minune impreuna. Pentru tine, copilul meu, imi doresc
                                              
să fiu veselă ca să râdem mult împreună, să înveți să treci prin viață zâmbind.

să fiu sănătoasă și să nu-ți împovărez sufletul de griji și tristețe pentru mine.

să fac sport, ca să putem să ne jucăm mult împreună, atât cât îți dorești tu, fără să spun că am obosit și că vreau să mă opresc. Nu vreau să ne oprim niciodată din joacă.

să fiu frumoasă, ca să fii mândru că sunt mama ta. Să înveți prin prisma mea adevărata fațadă a frumuseții care trece mai departe de piele.

să fiu visătoare, ca să știi și tu că ai dreptul să visezi, chiar și atunci când ai ochii deschiși.

să fiu dreaptă, să înveți astfel să nu accepți nedreptatea.

să fiu curajoasă. Să ai și tu puterea de a spune atunci când ceilalți tac.

să-mi pese, fiindcă doar așa putem schimba lucruri. Să-ți faci timp să te oprești atunci când e nevoie de tine.

să citesc mult, să-ți citesc și ție ca să descoperi colțuri de lume unde poate nu vei păși niciodată decât cu mintea. Dar acela va fi colțul tău, doar al tău, pe care îl poți colora în culorile tale.

Să am prieteni. Nu mulți, dar buni. Să înveți și tu să prețuiești apropierea cuiva drag care te înțelege din privire.

să dansez. În ploaie, pe plajă, desculț. Cum vrei tu, în ritmul tău, fără să-ți fie teamă că alții o să judece. E momentul tău, nu te împiedica în privirile lor.

să cânt. Des, oricând, în gura mare. Să nu-ți fie teamă că nu ai voce. Cântecul e despre sensibilitate și frumos, iar oamenii sensibili sunt frumoși și puternici.

să iubesc. Mult, necondiționat, cu toată inima mea. Crescând în multă iubire îți va fi ușor să o oferi mai departe și să repari inimi stricate.



                                               

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

niște lucruri nu prea bune pe care le am de spus despre produsele lactate

cu glicemia la dresaj

ce se întâmplă cu hormonii noştri