Cat dureaza iubirea

Cand vad cupluri in varsta tinandu-se de mana mi se strange inima ghem de drag, iar apoi imi urca in gat si ramane blocata acolo. De cand ma stiu, imaginea asta ma facea sa zambesc nostalgic, iar acum, de cand mi se tot aduna si mie ani, ma impresioneaza si mai mult. De cand viata mea a devenit si ea tot mai reala, cu om la bine si la rau langa mine, copil, serviciu si frustrari gramada de lucruri nebifate din cauza timpului zgarcit, imi devine tot mai evident ca e o provocare sa gasesc  timp. Timp pe care sa-l ofer de pomana celuilalt.  Celebrul '' sa ne iubim pana la adanci batraneti''  - scurt la zis si, pentru multi, un target greu de indeplinit, poate genera frustrari care sfarsesc uneori in resemnare.

Nu cred in cliseul celor sapte ani. Niciodata. La fel cum nu cred ca povestile reusite de dragoste exclud certuri si opinii diferite. Din contra.  Dupa ce dispare indragosteala de inceput si dai la o parte panza de opiu de pe ochi dand nas in nas cu defecte si totusi vrei sa mergi mai departe; cand vezi in abordarea celuilalt - desi total diferita de a ta - sansa de a invata ceva;  cand grija pentru binele celuilalt iti depasteste propriul orgoliu, acolo incepe iubirea.

Refuz sa cred ca e vorba doar de obisnuinta de a fi in doi. Asta arata altfel. Pe cei care au trait o viata de compromis, aliniata in primul rand la asteptarile societatii si mai deloc la propriile dorinte ii tradeaza privirea ratacita undeva, departe de cel care ii e pereche fiindca conexiunea s-a pierdut demult.

O situatie tragico-comica am intalnit-o in urma cu vreo 2 ani cand, afland ca sotul ei va fi externat in vreo doua zile, sotia facuse o cadere nervoasa acasa, incat a trebuit internata la psihiatrie. Si nu, nu e gluma. E de-a dreptul infricosator, ca , un om langa care te-ai incapatanat sa ramai o viata poate genera atata panica in tine incat sa ajungi aproape de nebunie. Bineinteles, circumstantele sunt infinite. Dar cred ca teama e cea care ne face lasi fata de noi si nu ne lasa sa rupem lanturile atunci cand devin ruginite.

O iubire care ajunge sa supravietuiasca peste ani nu e, in mod sigur, ceva lasat la voia sortii. Cred ca presupune un efort constant, ritmic, dar nu ca o povara ci ca o creatie, la care adaugi putin cate putin, consecvent, recitesti, stergi, imbunatatesti. Uneori te dai cu capul de pereti si o iei de la capat.  

Am invatat ca fiecare poveste poarta in spatele usilor inchise esenta. Acele experiente si amintiri care au sudat cuplul, care au generat dorinta si incapatanarea de a merge mai departe. Pe unii i-au coplesit, dar cei care au reusit sa se stranga si mai tare de mana sunt cei care  au gasit secretul. Ei sunt cei care se privesc complice, ochii lor vorbesc cuvinte fara sunet care se simt atat de firesc in gesturi simple.

''Cea mai frumoasa iubire e cea care trezeste sufletul si ne face sa ne dorim mai mult, cea care ne pune inimile pe jar si ne aduce liniste interioara'' ii zicea Noah lui Allie in The Notebook. Si ce fain e cand le poti avea pe toate la un loc.