Iubirea este o alegere

Se zice ca iubirea dureaza sapte ani, dupa care, in orice cuplu se cuibareste nerusinata monotonia, cu toane si vorbe grele, cu lipsa interesului fata de celalalt, ca o ciorba calaie si fada, din care mananci, din lipsa de altceva. In cautarea fluturasilor plini de serotonina, unii incep sa priveasca la stanga sau la drepta, in cautare de emotii care sa le resusciteze muschiul, devenit atrof, al inimii si sa-i catapulteze din nou in al noualea cer. Cunosc sentimentul, pentru ca au mai fost acolo, dar cu timpul, trecand anii, a scazut si inaltimea cerului in care se aflau, pana cand, intr-o zi, au facut cunostinta din nou cu pamantul. Caderea a fost lina, golul din inima mare, iar nostalgia purta cu ea gust decolorat de amintiri frumoase.

Cercetatorii spun ca starea de indragosteala - da, aia cu toate turbulentele ei, cu dependenta de prezenta celuilalt, cu priviri rascolitoare care-ti intorc toate conceptele pe dos si-ti maruntesc orgoliul in bucatele mici, mici, incat iti anuleaza toate teoremele, cand esti dispus sa accepti orice axioma doar pentru inca o doza de fericire - ar dura vreo 2 ani. Nu o cautam, nu o planificam, se lipeste de noi atunci cand ne e lumea mai draga si ne-o intoarce cu susul in jos. Si cat mai ravnim la ea dupa ce dispare, cand ajungem sa redevenim din nou noi, poate nu la fel de intregi cum eram inainte sa ne loveasca, dar mai ai nostri, mai apartinandu-ne noua decat celuilalt. Recunosc ca, oricat ar fi de egoista si parsiva, de  devoratoare de linisti si plina de iluzii mincinoase, o caut ca intr-un sevraj. Creeaza dependenta, dorim sa o reinviem  mereu, uneori fiind baremul dupa care apreciem daca mai suntem inca fericiti in relatie.

Efectul cel mai mare il are asuprea mea privirea, iar atunci cand ochii pe care-i iubesc imi cauta insistent privirea, simt cum ratiunea se retrage umilita, genunchii mi se inmoaie iar afara e din nou primavara. 

Observ cupluri care au multi ani impreuna si care, in pofida acestui lucru, sau poate tocmai datorita acestui lucru, continua sa traiasca prezenti unul pentru celalalt, aratandu-si afectiunea pana si in cele mai firesti gesturi. Cupluri pentru care viata impreuna nu s-a transformat intr-un sir de compromisuri si renuntari, ci mai degraba intr-o asumare constienta, intr-o decizie zilnica de a trai si a-l face fericit pe celalalt. Intr-un asemenea parcurs comunicarea este esentiala si chiar daca implica uneori destainuiri dureroase sau momente de slabiciune, regasirea celuilalt si alegerea de a continuna impreuna sudeaza pentru mai departe. 

Dupa ce am citit cartea lui Gary Chapman, Cele cinci limbaje ale iubirii am inteles si care este secretul cuplurilor longevive si fericite. Trebuie sa descoperi limbajul de iubire al celuilalt, ca sa stii sa-i vorbesti pe limba lui. Fiecare dintre noi intram in casatorie cu un bagaj afectiv propriu, cu asteptari si idei preconcepute, ceea ce transforma convietuirea in doi intr-o mare provocare. 

Modelul de casnicie pe care l-am intalnit la parintii nostri, modul in care ei au interactionat cu noi in copilarie, imprima in noi un anumit tip de comportament, care defineste modul nostru de relationare cu ceilalti dar si nevoile noastre emotionale. Chapman defineste cinci limbaje ale iubirii: declaratiile, timpul in doi, darurile, serviciile si contactul fizic, iar daca reusim sa descoperim care este forma de limbaj a partenerului nostru si suntem dispusi sa o invatam, ca intr-un final sa ne-o insusim, vom contribui la mentinerea rezervorului afectiv al acestuia. Pentru ca doar incarcati cu rezervoare afective pline putem fi fericiti si putem oferi iubire. 

Va recomand cartea, este revelatoare. Nu se vrea a fi un tratat de psihologie, este scrisa pentru a fi citita usor, cu multe exemple de situatii in care se poate regasi fiecare. E pentru "aceia care au o viata de familie, care au trecut prin euforica stare de indragostire, care s-au casatorit cu gandul de a se face unul pe altul foarte fericiti, dar care, odata reveniti cu picioarele pe pamant, descopera ca sunt pe cale sa piarda cu totul acest vis".

Intelegerea limbajului iubirii este la fel de important si in relatia cu copiii nostri. Este important sa le vorbim copiilor limbajul de care au nevoie astfel incat sa traiasca cu rezervoarele afective pline, sa se simta iubiti, comfortabil si in siguranta in preajma noastra, astfel incat sa-si poata canaliza energia spre joaca si spre a creste in armonie cu ei si cu cei din jurul lor.

La o prima vedere poate parea complicat, dar in esenta este destul de simplu. Conditia este doar disponibilitatea, nu numai a unuia ci a  amandurora. Este angajamentul constient al fiecaruia de a-i oferi celuilalt, zi cu zi, ceea ce il face fericit.