Acasa

Nu locuim la casă, nu avem nici măcar curte. Avem însă geamuri mari și pereți albi, o ciobitură în gresia gri din bucătărie și multe, multe amintiri adunate între pereții ăștia calzi.

Acasă la noi, pe peretele din dormitor, exact sub întrerupător, e o semnătură de băiețel, mâzgălită cu creionul când încă nici nu mergea bine în picioare. Îmi răsare în față de fiecare dată când ies din cameră și, pentru fracțiuni de secundă, întrezăresc puiul cu cârlionți și mânuțe pufoase care-a zgâriat cu creionul amintiri în povestea noastră. Ne-am promis că va rămâne acolo mereu, chiar și atunci când el va crește mare, chiar si atunci când alți pereți vor primi culoare nouă.

În holul nostru atârnă înghesuite fotografii cu noi. Sunt multe, cu amintiri grămadă și povești destule. Uneori, în iureșul de peste zi, ne oprim acolo, copilul întreabă, vrea să cunoască, noi căutam răbdare și stoarcem timp, săpăm printre amintiri și îi povestim. Îl fascinează povestea care se deschide în spatele pozei și care îi creează și lui rădăcini invizibile tot mai adânci și puternice în familia asta pe care am creat-o a noastră. 

Printre pereții ăștia albi și calzi am devenit părinți. Aici ne-am făcut griji, am trecut prin nopți albe și-am văzut primii pași. Aici ni s-a spus pentru prima dată mama și tata. Tot aici ne-am iubit, ne-am certat și am făcut pace, am făcut planuri, am plâns de neputință, am început din nou. Si tot aici am primit cele mai calde îmbrățișări, am râs de bine și fericire, am mâncat cea mai vinovată ciocolată și am savurat privind în ochi albaștri cea mai aromata cafea. 

În casa noastră, pe sub ferestrele mari, aruncăm în baloane imaginare visele urâte și ni le povestim pe cele frumoase. Fiindcă acasă se construiește în fiecare zi, în povești și amintiri. Acasă nu se măsoară în metri pătrați ci în starea de bine care-ți umple pieptul atunci când te imaginezi acolo.