tăcerea de la malul mării


Picioarele obosite se odihnesc

în nisipul moale și ud.

Marea se ceartă neagră cu vântul arțăgos,

ce se ia acum la harță şi cu părul meu.

Nu-mi pasă, îi dau pace.

Ochii mei închiși își caută liniștea în sunetul de valuri necăjite.

Nu mai văd acum nici valuri zbuciumate, nici vânt nemulțumit,

ci doar vorba lor împreună.

Şi e multă liniște în muzica asta

Îmi place.

O las să cânte tare în urechile mele

Și să-şi risipească tăcerea în mine. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ce se întâmplă cu hormonii noştri

cu glicemia la dresaj

Hipocrate știa deja