noi două
Eu, când eram mică, așa îmi doream să fiu cum e ea acum. Acum, mare, tot ca ea aș vreau să fiu. Neînfricată, cu ochii sclipind de viață, cu emoții pline, prinse într-un corp aparent delicat, dar puternic încât să le cuprindă pe toate. În ochii ei albaștri râde viața. Iar să fiu în preajma ei e o aventură, încă de când a apărut pe lume, exact cu o lună înainte de ceea ce a fost hărăzit. Asta e fetița mea. Îmi umple inima cu totul și încă ceva în plus.
Eu, când eram mică, știam să fiu așa cum e ea acum. Și cred că ea e șansa mea, ca în corp de om mare, să regăsesc ceea ce am lăsat pierdut, pe drum încoace. Mi-ar plăcea să știu și eu să fiu de neoprit, cu viața în sânge și bucuria pe față măcar din când în când, așa cum știe ea să fie mereu.

Comentarii
Trimiteți un comentariu