22 Mai al nostru

De un 22 mai se leagă începutul nostru împreună. Într-un joi de 22 mai 2003, într-un clișeu cum numai în filmele romanțate ți-e dat să mai găsești, ne-am întâlnit privirile în acel compartiment de tren. Eram amândoi studenți. Doamne ce tineri mai eram, eu în anul 2, el cu un an mai mare. Într-un Cluj, care a devenit atunci complicele iubirii noastre.

Și cum ar fi putut fi povestea asta și mai însiropată de-atât, fără un băiat căruia-i pleacă trenul de sub nas, obligat fiind să-l aștepte pe următorul. Și dacă tot e să povestesc până la capăt, îmi amânasem și eu plecarea cu vreo 3 ore, pentru a călători împreună cu o prietenă.  Fiindcă lucrurile nu se întâmplă niciodată doar pur și simplu.

Ce i-a plăcut la mine, habar n-am. Îmi amintesc și acum ochii lui albaștri, ca adâncul de mare, atunci când sunt fericiți. Și candizi cum numai o inimă liberă poate zâmbi. Cert e că, în compartimentul de tren, în care mai erau încă alte trei fete, la un moment dat ne ascultam doar noi. Despre Minulescu si poezie, despre ce ne place și nimicuri. Şi-atât. Am coborât din tren, el a mers mai departe.

Fără numere de telefon mâzgălite în grabă pe bucăți de hârtie, fără adrese, fără revedere.

Pana într-o zi când, întorc capul și-l văd în fața mea. Cu același zâmbet jovial, cu aceeași ochi fericiți de albastrul din ei. De-atunci am rămas. N-am vrut să mai cobor, am mers împreună. S-au scurs ani multi, dar parca a fost ieri.

Și mai e ceva cu 22-ul ăsta. Când ne-am făcut cererea pentru starea civilă, s-a nimerit să fie luna Mai. Am primit data, tot un 22 al anului 2012. O pură întâmplare, un 22 mai.

Iar dacă povestea mea e prea siropoasă pentru a fi credibilă, vă las dovadă varianta lui, așternută în versuri. Pentru că, sub ochii ăia albaștrii, am găsit multă poezie. Și Doamne, cât de mult îmi place mie poezia. Pentru că lucrurile nu se întâmplă doar pur și simplu.

Am cunoscut-o într-o zi de Mai

În trenul ce ducea atâția călători

În lumea ei, în lumea mea.

Dar ce păcat că trenul într-o stație 

s-a rupt.

O parte a mers spre lumea ei,

O alta doar spre lumea mea.

Apoi, ca un nebun am căutat

ființa ei. Și am găsit-o

în cămin, cu același zâmbet alintat

Ce s-a strâmbat când a aflat

Că eu o plac.

Trădat fiind de-un trandafir

Ce i l-am oferit.

Dar vai, primul sărut sculptat

Doar după două zile mi l-a dat

Și-atuncea rezervat....

Să-mi spună cineva:

Cum să n-o plac!

22 mai e ziua noastră de noroc. A fost frumos, mai e încă. Am făcut lucruri minunate împreună, am râs mult, a fost și greu, uneori chiar al naibii de greu, dar așa li se întâmplă oamenilor într-o viață. Dar ne-am ținut tare, mână în mână. Și cel mai desăvârșit, e minunea cu ochi mari de migdală născută din noi. Noi doi am creat perfecțiune și e mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată ca ar putea fi.