cu mintea aiurea

Mesajul acesta apare mâzgălit cu spray graffiti pe un zid, într-o secventă din filmul The two popes . Iar acum de Sărbători și aproape de începutul unui an nou e, zic eu, cel mai bun îndemn de urmat. Cum altfel am putea să fim și să devenim mai buni, dacă rămânem închiși în bulele noastre, indiferenți la răul din jurul nostru. Cum am putea schimba lucruri, atunci când alegem să inchidem ochii, așteptând să treacă. Indiferența ne face complici. Ne-am obișnuit atât de mult cu suferința celorlalți, încât nu ne mai simțim responsabili. Când nimeni nu e de vina, toată lumea e de vina. Pentru că abolirea urâtului e datoria noastră, a fiecăruia, iar acceptarea răului e un compromis pe care n-ar trebui să-l facem niciodată. Cred ca acesta e mesajul pe care ar trebui să-l luam cu noi pentru anul care urmează. Am urmărit filmul în Seara de Crăciun, și-apoi încă o dată a doua zi. Aşa fac eu cu lucrurile care imi plac, pun pe repeat pana îmi intra bine, bine sub piele. Si fiindcă mi-a pl...

O estimare realizată de fundația Ellen MacArthur (EMF) - o fundație britanică, unul dintre liderii mondiali promotori ai unei economii circulare -  arată că, dacă o ținem în ritmul ăsta,  până în 2050 oceanele vor conține o tonă de plastic la fiecare trei tone de pește. E rău, chiar foarte rău si toate acestea se vor răsfrânge într-un efect domino asupra noastră și a copiilor noștri. **** Să tot fie vreo 5-6 ani, cam pe-atunci când am trecut și eu în liga celor de 30+, de când am început să fiu mult mai atentă la alegerile pe care le fac. La ceea ce mănânc, ce și cât cumpăr, la ceea ce irosesc. N-a fost nevoie să ne dam viata peste cap. Am făcut schimbări mici care s-au proiectat vizibil în viața și alegerile noastre viitoare. Şi cred ferm că omul sfințește locul. Nu mai e o noutate sau o mirare faptul că, folosirea plasticului a devenit o problemă mondială. Poluarea cu plastic se extinde ca un balaur care prinde dimensiuni din ce în ce mai brutale și hidoas...

Viroza aia care mă pândea de câteva zile, m-a prins ieri din urmă. Era prima zi de weekend și trupul ăsta, de multe ori mult prea mic pentru voința din el, a vrut să stea în tihnă. Si exact atunci când te deconectezi de la priza cu stres, iar pulsul se reglează la ritmul lui normal, organismul își face timp și pentru alte lucruri. Cum ar fi boala. Când altfel, fiindcă atunci când ești stresat, n-ai timp nici să te îmbolnăvești. Asa se face că m-am postat ieri, cu cana de ceai fierbinte în mână, cu nasul înfundat și cutia de șervețele în brate, în fata televizorului. Am început să urmăresc în tihna   Workin' Moms . Tihna aia din care n-am mai gustat demult. Nu știu dacă știți serialul, l-am descoperit și eu ieri în circumstanțele mai sus enunțate. E despre câteva mame care fac echilibristică printre alăptat, sarcini de serviciu, dorința de a fi competente, de a rămâne totuși femei frumoase și normale la cap, soții înțelegătoare și mame devotate. Si..și..și...

De fapt, e un motănel. Dar, la cei nici trei anișori ai lui, se vrea pisicuță. Pisicuța Mică. Iar eu sunt Pisicuța Mare. Salut, Pisicuță Mare! Ce mai faci, Pisicuță mare? își introduce el jocul. Se mișcă molatic, în patru lăbuțe și imită un tors de pisic răsfățat. Atât de frumos știe să se joace.😊 - Uită-te puțin la mine, să-ți mai văd incă o dată ochișorii minunați, îi spun într-o zi. Ai niște ochișori taaare frumoși, să știi. -Nu. Ale tale sunt  fumoși, îmi răspunde cu cel mai cristalin glas. -Nu dragule, ai tăi sunt. -Nu mami. Ale tale sunt fumoși. Petu mine.

Am urmărit pe Netflix  The call to courage, a lui Brené Brown. A fost o oră și-un sfert bine investită din viata mea. Si mi-a plăcut atât de tare încât l-am revăzut chiar de două ori.😊 Si nu, n-a venit costumată în Prințesa războinică dând rețete care inactivează sentimente vulnerabile. Din contră. Si-a deschis propria Cutie a Pandorei  lăsându-ne  să-i privim propriile-i angoase cu o sinceritate reală. Si dacă toți am privi la fel de loial în noi și am purta conversații sincere și conștiente cu cei din jurul nostru, lumea asta ar fi cu siguranță un loc mai bun. Poziția în care s-a pus nu a fost deloc una confortabila. Dar tocmai normalitatea cu care a vorbit despre vulnerabilităṭile ei și asumarea lor conștientă a fost o veritabilă lecție de curaj. Nu știu cați dintre voi o cunoașteți pe Brené Brown. Eu am găsit-o mai întâi în niște articole pe internet, apoi i-am citit una dintre cărți Am crezut ca e vina mea (dar nu era) .  Are un ...

Prima carte a lui Irvin Yalom pe care am citit-o a fost  Călătoria către sine,  despre care am scris  aici . I-au urmat  Minciuni pe canapea  și  Plânsul lui Nietzsche  și asta doar fiindcă celelalte cărți ale lui nu le găsisem la momentul respectiv pe stoc. Le voi comanda pe toate cu siguranță, pentru că ceea ce am descoperit în omul Irvin Yalom e  atât de autentic și se potriveste atât de mult cu gândurile și trăirile mele încât, de fiecare dată când îl citesc, devin eu insămi pacientul aşezat comod pe canapeaua din cabinetul său. Ṣi Doamne, cate am avea de discutat! E un vis ispititor care știu că nu se va împlini vreodată, dar sunt convinsă că ar fi fost o experiență memorabilă. Îmi place pentru modestia lui, pentru vulnerabilitatea pe care nu se sperie să o arate, chiar și ajuns la nivelul acesta de popularitate. Si tocmai asta îl face atât de real. Îndrăzneala de a ne lăsa sa-l privim dincolo de piele,...

Sărută-mă! să simt ceva Sărută-mă! nu mă lăsa Atinge-mă -   ca în trecut! De ce tot taci? Trecutul l-ai uitat deja? Ori l -ai vândut Unui banal necunoscut? Necunoscut ce-ți dă în dar Iubire nouă, catifea Nu doar o filă din trecut ce-a început cu un sărut si cu o ceașcă de cafea si-o inimă ce ticăia aritmic...doar când te vedea. Sărută-mă! Sau poate vrei Să te blestem, Să urlu precum un nebun, Să te rănesc Spunându-ți ''încă te iubesc''! Sărută-mă! să simt ceva Sărută-mă! nu mă lăsa.