un Revelion liniștit

 

Când eram adolescentă, aproape în fiecare an petreceam Revelionul cu gașca de colegi. Ori acasă pe la unul dintre noi, acolo unde lipseau părinții, ori găseam câte un spațiu cu suficient loc de dans pentru o seară de petrecere. Făceam o listă de cumpărături, de care se ocupau băieții, iar cheltuielile le împărțeam apoi în mod egal, fiecare mai aducea și câte ceva pregătit de-acasă, băieții organizau muzica. De mai mult nici n-aveam nevoie. Ne dichiseam care mai de care și toată noaptea o țineam într-un dans și-o distracție. Și chiar știam să ne distrăm frumos.

Prin facultate am început cu cabanele pe la munte. Se punea și-aici de distracție, dar ţin minte că într-un an am mâncat un frig, de ne dureau oasele. Tentativele de dans semănau mai degrabă cu niște mișcări spasmodice din cauza mușchilor încordați de frigul din ei. Era stricată centrala, iar până au reușit s-o repare, ne-a cam dispărut cheful de petrecere. Am adormit destul de repede, sub multe pături groase de lână, într-o cameră rece ca o grotă, iar în ziua următoare am făcut repejor cale întoarsă.

Cu timpul s-a mai diminuat și spiritul de aventură și-am început să petrecem mai așezat, în localuri unde se ocupau alții iar tu nu trebuia să faci nimic, decât să te îmbraci frumos și să te simți bine. Când ți-era destul, o luai spre casă, fără să-ți pese de ceea ce rămâne în urmă, fără să fie nevoie să  strângi și să speli vesela rămasă.

Și totuși, printre toate astea, Revelionul care mi-a rămas în minte și-l simt ca pe-o mare tihnă de fiecare dată când îmi vine în minte, e cel din 2016. La sfârșitul lui septembrie devenisem pentru întâia oară mamă, îndrăgostită până peste urechi de copilul perfect pe care nu îndrăzneam să mi-l dezlipesc de brațe. Dar și cu inima strânsă ghem în mii de frici și îndoieli, cu hormonii încă vraiște prin mine și cu mintea mai mult încețoșată de nesomn și de atât mult nou, decât limpede. 

Am petrecut acasă, cum era și de așteptat cu un copil atât de mic și doi părinți bulversați de tot soiul de emoții care circulau în mișcări complet hazardate, creând șovăieli prin minte, inimă și pe unde-o mai fi ajuns. Și totuși atât de împliniți și fericiți. Am petrecut în pijamale, în mijlocul patului, la un maraton de filme bune, cu o farfurie în brațe plină de cartofi prăjiți și ouă prăjite ochiuri revărsate deasupra. Fără ținute elegante, șampanie și meniuri dichisite. Si-a fost cel mai deplin Revelion. Lângă noi dormea cea mai desăvârșită creație a noastră, în cel mai lin somn, netulburat nici măcar de artificiile care anunțau gălăgios începutul lui 2017.

Ceea ce vreau să spun este că, perioada aceasta a sfârșitului de an nu ar trebui să fie nici despre epatare și nici despre opulență materială. E despre ceea ce purtăm în noi, despre ceea ce ne umple sufletul și ne bucură inima. 

Să avem un an care să ne aducă tuturor multă bucurie!