prima prietenie adevărată

În ianuarie îmi lipsește cel mai mult. În ianuarie îi serbeam aniversarea, tot în ianuarie l-am pierdut. L-am plâns cu 9 zile înainte de ziua în care ar fi trebuit să-i urăm la mulți ani. Ar fi împlinit șaptezeci de ani anul ăsta și sigur am fi sărbătorit cu toții împreună, undeva, - așa vorbeam cu fratele meu aseară și ne imaginam ce oare am fi ales pentru tine, poate ceva ca acum opt ani de zile, când am fost cu toții în Malaga, copii, nepoți, gineri, tu și mama. Ți-a plăcut, și totuși, și de acolo, de sub soarele torid, printre portocalii plini cu roade ce umpleau dealul, tu ne-ai vorbit despre nucul și via din Feisa. Ce mult îți plăcea acolo, locul copilăriei tale, locul tău preferat din lume.

Tata la 70 de ani - cum ai fi fost oare? În mintea mea mi-ai rămas vioi și vesel, contopit cu viața, cu optimism cât noi toți laolaltă. Un suflet bun, pe care l-am căutat în toți oamenii de lângă mine.

-Orice problemă ai, să ne-o spui nouă - mi-ai spus. Iar eu am ascultat. Noi suntem părinții tăi, iar datoria noastră este să îți rezolvăm ție problemele. Pe mine, încrederea pe care tu o aveai în mine și în toți trei, de fapt, m-a responsabilizat tare.

Nu, descurcă-te, că ești pe cont propriu - n-am auzit nicicând așa ceva. Ce fain cresc copiii atunci când știu că au pe cineva de încredere mereu în preajmă. Cu tine și mama în viața mea, știam că există mereu o soluție.

Îți mai aduci aminte de primul meu examen din facultate, examenul de anatomie, când venisem acasă vreo două săptămâni ca să învăț, iar tu,  înainte de a mă duce la gară, m-ai întrebat dacă am toate actele la mine: buletin, carnet, index? Fix așa ziceai: buletin, carnet, index. Parcă te văd și acum cum râzi plin de poftă la amintirea asta. Eu, dându-mi ochii peste cap îți răspund: bla, bla, bla, sigur că le am, tu mă lași în pace și știi că o parte din răspunsul ăsta mi-l controlează hormonii și nu partea lucidă din creier. Tu nu te supărai pe fleacuri. Apoi seara, când v-am sunat să vă zic că mi-am uitat carnetul și a răspuns mama, iar ea a zis, stai să ți-l dau pe tatăl tău, îți explic din nou și singura ta reacție a fost: Pune-te în pat să dormi, dimineață vei avea carnetul. Atât. La patru dimineața mi-ai bătut la ușa căminului, mi-ai întins carnetul și-ai plecat înapoi la gară. La 8 trebuia să fii la muncă.

Am râs mult noi doi de pățania asta, a rămas o întâmplare emblematică pentru complicitatea și prietenia noastră. Nu mi-ai ținut morală, deloc, doar am râs împreună ce copil aiurit sunt, dar eu am învățat și fără cuvinte ceva important despre adevărata prietenie dintre oameni.

Dar stai, că n-ai fost nici tu fără pată, sigur n-ai uitat  întâmplarea cu tortul de ziua mea, n-aveai cum s-o uiți, fiindcă o pomeneam mereu tot ca subiect de miștocăreală și glumă. Odată, de ziua mea, în al doilea an de facultate, când tu a trebuit să vii în Cluj cu ceva treabă, iar mama mi-a comandat tortul de ciocolată preferat de la cofetăria din Blaj,  însă tu ai uitat de el și am descoperit eroarea în fața căminului meu. Ți-am zis: lasă tata, cumpăr unul de-aici, dar tu ai vrut să mi-l aduci tocmai pe acela, așa că ai pornit înapoi spre Blaj și ai venit cu tortul. M-a sunat mama să întrebe de tort, eu i-am zis că e ok, arată bine, cu toate că încă era pe drum. Tot a aflat după, asta e, dar așa ne acopeream noi unul pe celălalt. Chiar și când spărgeam noi, copiii, câte una, alta, te denunțai tu ca făptaș. Ah, câte de felul ăsta aș mai avea de povestit.

Tata, tu ai fost prima mea prietenie adevărată. De la tine am învăța că energia trebuie consumată înspre rezolvarea problemei și nu în căutarea făptașului. Și-am mai învățat să caut frumosul în oameni, să iert, să iubesc oamenii și să nu mă supăr pe fleacuri. Încerc, dar nu-mi iese la fel de bine ca ție.

Tata, eu n-am știut să te văd pe tine nicicând într-un corp mai slăbit, fără putere. Îmi lipsește imaginația asta; ar fi cumva contra firii, ceva ce, în mintea mea, nu-și poate găsi materie. Tu mi-ai rămas tânăr, glumind, făcând mișto de viață, oricând la un telefon distanță. Să știi că și acum îmi vine uneori să pun mâna pe telefon și să te întreb - ce mai faci, tata? Dar apoi îmi vine în minte o amintire urâtă și încep să vorbesc cu tine în minte. Alteori scriu aici. Eu știu că tu ești bine, tata.