Necredincioasa. Cartea care nu-mi mai dă pace


Uite că la ceas de seară, după ce toată ziua m-am învârtit ca un zombie ciufulit după o noapte scurtă și întreruptă,  fac o încercare de coerențǎ. Încerc să-mi leg ideile, fiindcă de cartea asta vreau să vă scriu de vreo săptămâna, de când am terminat-o. Mi-a rămas în minte și chiar nu-mi dă pace. E atât de captivantă și de reală, încât te scutură în toate simțurile. De la indignare și consternare, la vulnerabilitate și recunoștință.

E zguduitoare cartea asta, genul ăla de carte căreia nu-i mai poți da drumul, la care-ți va fugi gândul și săptămâni  după ce ai pus-o înapoi  pe raft și pe care musai s-o mai citești încă o dată. E cu atât mai impresionantă cu cât e o poveste adevărată,  autobiografică. Autoarea ei, Ayaan Hirsi Ali este una dintre cele mai controversate figuri politice actuale, o luptătoare pentru drepturile femeilor musulmane și o voce vehementă pentru reformarea Islamului.

Provenită dintr-o familie nomadă musulmană din Somalia, crescută în regulile stricte ale Islamului, a trebuit să facă față bătăilor crunte, mutilărilor genitale, reușind să fugă din Africa în Europa pentru a scăpa de o căsătorie impusă. Devine apoi refugiat în Olanda, unde cere azil politic și-și începe studiile politice. Chiar dacă a fost renegată de propria familie și a devenit o țintă a teroriștilor, amenințată în repetate rânduri cu moartea, ea continuă să pledeze împotriva dezumanizării  femeilor musulmane.

Povestea asta m-a învățat ce înseamnă voința, ce putere primești atunci când îți dai voie să gândești liber, când reușești să te rupi de gândiri impuse, când lupți să cauți răspunsuri. A reușit să treacă prin situații care mie mi se par imposibile, lucruri care par prea crunte chiar și în filme. Și totuși, aceasta este realitatea multora. Cartea asta mi-a schimbat multe percepții, m-a scuturat din naivitatea prin care îmi conturasem multe idei de până acum. Asta este capcana în care uneori cădem noi, cei obișnuiți a fi oameni liberi.

Când voi mai crede că mi-e greu, mă voi gândi la cartea asta. Și-atunci voi ști că nimic nu e mai important ca faptul că sunt liberă, sănătoasă, aparținându-mi mie. Că aerul pe care-l respir are miros de pace.  

Când îmi va fi frică și voi dori să renunț, îmi voi aduce aminte de cartea asta. Și-atunci voi ști că, cu voință și perseverență se reușesc toate. Că nimic nu e de neputut atunci când vrei. Dacă veți citi cartea, veți ști despre ce vorbesc.

Când mă voi eschiva în a-mi afirma opiniile, mă voi gândi la cartea asta. Pentru că doar cu o voce fermă și o gândire liberă putem schimba lucruri. Să-mi caut continuu răspunsuri, fiindcă doar ele dau cu-adevarat libertate. 

Necredincioasa, de Ayaan Hirsi Ali mi-a schimbat concepții, m-a făcut să-mi dau seama cât de ușor, din bula noastră liniștită și senină, ne pândește ignoranța, cât de naiv putem judeca uneori. E înfricoșător cum paravane absurde  ascund atrocități înfiorătoare, cum frica  blochează judecăți coerente. Pe mine m-a cutremurat.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

niște lucruri nu prea bune pe care le am de spus despre produsele lactate

cu glicemia la dresaj

ce se întâmplă cu hormonii noştri