Nu te îngrijora copile, sunt aici cu tine.

N-am fost un părinte vânător de cărți de educație parentală, am încercat să evit astfel capcana de a cădea într-o confuzie de sfaturi contradictorii care să-mi creeze si mai multă nesiguranță, cuibărită si-așa destulă în sufletul meu, odată cu ghemul moale si alb care își găsea liniște la pieptul meu plin dintr-o dată cu multă teamă de a nu greși. 

Dar s-a mai produs ceva atunci când am devenit mamă. Intuiția mea a redevenit importantă și a recăpătat putere, devenindu-mi sfătuitor bun, iar zicala ''ce ție nu-ți place altuia nu-i face'' m-a ghidat bine în raportarea la copilul meu. Dar m-am si împotmolit uneori, iar nesiguranța, musafirul nepoftit  care-a venit la pachet cu puiul de om și s-a tolănit în sufletul meu, dădea târcoale tocmai atunci când bâjbâiam de nesomn, prea mult nou si hormoni dați peste cap, prea multă iubire vulnerabilă scăpată dintr-o dată în toate celulele mele. Atunci, în momentele alea confuze, am căutat explicații în cărți. Nu au fost multe, cum spuneam, dar cele pe care le-am citit mi-au prins bine. Fiindcă atunci când cunosc cauza, pot gestiona adecvat răspunsul.

Copiii, mai ales cei mici, nu dețin prea multe resurse în a-și comunica nevoile, iar atunci când o fac își pun uneori la bătaie tot arsenalul pe care-l au la dispoziție și care poate conglomera sub forme disproporționate de furie, plâns, împotriviri. Iar mai ales când scena se desfășoară sub ochii altor privitori ți se pune un nod în gât, invidiezi puterile Omului Invizibil, dar iți dai seama că totul e doar o iluzie prostească și ești chiar foarte vizibil și neputincios, începi să te judeci aspru, să te umpli de frustrare, să-ți judeci copilul. Abia atunci când am înțeles că nu e o reacție împotriva mea și că triggerul este unul independent de mine, ca foamea, oboseala, nevoia de autonomie, am putut să mă detașez de privirile celorlalți. Am știut că nu e despre mine, ci despre nevoia copilului meu de a avea un aliat care să-l ajute să iasă din starea respectivă. Ca atunci când era  mic, moale și alb și găsea liniște in brațele mele.

Una dintre cele mai utile cărți de parenting pe care le-am citit a fost Nu exista copii răi, de Janet Lansbury, carte care face parte din colecția Educație cu blândețe, coordonata de Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa urbană). Autoarea este un discipol al specialistei in parenting Magda Gerber si are o experiență de peste douăzeci de ani in lucrul cu copiii mici si cu părinții acestora, aplicând teoria  in practica in săli de clasa, alături de părinți si copii de vârstă mică.

                                                           

Chiar daca sunt oameni in miniatura, copiii sunt persoane adevărate, cu drepturi, nevoi si emoții care trebuie tratate cu seriozitate, respect si înțelegere. 

Urăsc pedepsele si cred că un copil nu are nimic bun de învățat din ele, probabil doar frica, si Doamne  cat de dureros se simte doar sa-mi imaginez că, copilului meu i-ar putea fi frică de mine. Despre educarea cu respect a copiilor mici, fără pedepse si rușine  vorbește Janet Lansbury in cartea sa, printr-un limbaj simplu si foarte lesne de înțeles. Nicio altă carte din biblioteca mea nu e atât de plină de însemnări, de colturi îndoite la paginile unde mai vreau sa revin. Iar câteva dintre ideile care mi s-au părut importante si utile, le-am citat mai jos. M-am limitat la opt, a trebuit sa-mi pun frână, fiindcă altfel puteam cita toata cartea.😊

🌼Nu luați personal comportamentul inadecvat al copilului. Nu e despre voi, e despre nevoia lui de a îi fi alături. ''Când un copil mic nu respecta regulile la orele mele, părinții se tem ca as putea crede despre el ca este obraznic, agresiv sau prost-crescut. Atunci când părinții își proiectează aceste temeri, copiii vor tinde sa le valideze, comportând-se si mai rău. Mai mult, copiii simt încordarea părinților, ceea ce adesea le potențează comportamentul inadecvat. In loc sa etichetați acțiunea unui copil, învățați sa o opriți încă de la început, vorbind pe un ton detașat. Dacă vă aruncă o minge in față, încercați să nu vă enervați. Copilul nu este rău si nu face asta pentru că nu v-ar iubi. Vă solicită (în felul lui de copil mic) limitele de care are nevoie, limite pe care, poate, nu le-ați fixat cu fermitate.''

🌼Răspundeți cu calm. ''E nevoie de exercițiu pentru a găsi tonul potrivit in procesul de stabilire a limitelor. In ultimul timp, i-am încurajat pe părinții cărora le e greu sa-si păstreze calmul sa se imagineze ca directori de companie, iar pe copilul lor sa si-l imagineze ca pe un subaltern respectat. Directorul îi îndrumă si ii conduce pe ceilalți eficient si cu încredere. Nu folosește un ton nesigur, întrebător, nu se înfurie si nu își arată emoțiile. Copilul nostru trebuie să simtă că nu suntem neliniștiți din cauza comportamentului său ori nesiguri în privința stabilirii unor reguli. Se simte confortabil atunci când ne manifestăm autoritatea fără efort. Predicile, reacțiile emoționale, mustrările si pedepsele nu îi oferă copilului mic reprezentarea clara de care are nevoie și pot genera vinovăție sau rușine. Un simplu ''Nu ai voie să faci asta; dacă mai arunci mingea o dată, va trebui să ți-o iau'' spus pe un ton natural în timp ce blocăm acțiunea cu mâinile este răspunsul cel mai bun. Dar reacționați imediat. Daca a trecut momentul, prea târziu. Așteptați-l pe următorul!''

🌼 Nu trimiteți copilul in camera lui. ''Mă gândesc mereu la Magda (n.a. Magda Gerber), care întreba cu accentul ei maghiar de bunicuță: ''Pauză de la ce? Pauză de la viață?'' Magda credea în limbajul direct si sincer în  dialogul dintre părinte si copil. Nu credea în trucuri cum ar fi să trimiți un copil în camera lui, în special pentru a-i controla comportamentul sau pentru a-l pedepsi. Daca un copil se comporta inadecvat într-o situație publică, el ne semnalează, de obicei, că este obosit, că își pierde controlul si că trebuie să plece. A duce in brațe copilul la mașină pentru a pleca acasă, chiar daca tipă si dă din picioare, este o metodă de a rezolva problema care ii arată celui mic că îl înțelegem si îl respectăm. Uneori, copilul are accese de furie acasă si trebuie dus in camera lui ca să dea din mâini si din picioare si să plângă în prezența noastră până când își recapătă controlul. Acestea nu sunt pedepse, ci reacții afectuoase.''

🌼Încurajați copilul să-si arate emoțiile, nu-l pedepsiți pentru că plânge. ''Copiii au nevoie de reguli de conduita, dar reacțiile lor emoționale la limitele impuse de noi (sau la orice altceva) trebuie permise, chiar încurajate. Vârsta copilăriei mici poate fi o perioada a emoțiilor intense, contradictorii. Copiii pot avea nevoie să-si exprime furia, frustrarea, confuzia, epuizarea si dezamăgirea, mai ales in cazul in care nu primesc ceea ce-si doresc din cauza limitelor impuse de noi. Un copil are nevoie de libertatea de a-si exprima in siguranță emoțiile fără a fi judecat. Poate avea nevoie de o pernă in care să dea cu pumnul. Oferiți-i una.''

🌼Iubirea noastră e necondiționată. ''A-i retrage unui copil afecțiunea noastră ca formă de disciplinare ii induce acestuia ideea ca dragostea si sprijinul nostru pot dispărea imediat din cauza unui efemer comportament inadecvat. Cum poate așa ceva să-i creeze copilului senzația că se află in siguranță?⦏...⦐ Retragerea afecțiunii părintești îl face pe copil să simtă că nu e bun de nimic, să fie copleșit de vinovăție si rușine.

🌼Nu loviți copilul. NICIODATA. ''Ceea ce dăunează cel mai mult unei relații de încredere sunt palmele date copilului. Obiceiul de a plesni copilul va avea ca rezultat comportamente violente ale acestuia. ⦏...⦐ Este imposibil să-i provoci intenționat, dar in acelaşi timp cu dragoste, durere unui copil. Din păcate, in multe familii in care copilul e lovit des, el învață sa le asocieze pe cele două. Să ne iubim copilul nu înseamnă să-l facem fericit in orice moment si să evităm luptele pentru putere. Adesea înseamnă să facem ceea ce ni se pare cel mai dificil: să spunem ''Nu'' si să vorbim serios. Copiii noştri merită răspunsuri directe si sincere din partea noastră ca să poată înțelege binele si răul si ca să poată dezvolta o autodisciplină necesară pentru a-i respecta pe ceilalți si pentru a fi respectați.''

🌼NU nu e o dovadă de neiubire, iar când si explicăm de ce e NU, ajută. ''Copiii noştri ne percep respectul si învață mult mai multe despre noi si despre așteptările noastre atunci când folosim cuvântul ''Nu'' cu măsură si îl înlocuim cu îndrumări simple si o scurta explicație. ''Te rog sa nu lovești cățelul. Îl doare. Poți să lovești animăluțul de plus''; ''Nu pot să te las să pui mana pe cablul electric. E periculos. Am să te ajut să-i dai drumul''. Sau: Nu vreau să țipi. Mă dor urechile si nu pot să te înțeleg. Te rog, spune-mi ce vrei''. De asemenea, copiii sunt mai predispuși să asculte cuvântul ''Nu'' atunci când e spus mai rar.''

🌼Copii au nevoie de limite pentru a se simți in siguranță. ''Părinții se tem uneori că vor strivi spiritul copilului dacă sunt fermi si consecvenți in privința regulilor. De fapt, este exact invers. Un copil nu se simte liber dacă granițele nu sunt clar delimitate. Pedagogul Janet Gonzales-Mena a folosit următoarea analogie pentru a descrie nevoia de limite a unui copil: să ne imaginăm că trecem cu mașina peste un pod in timp de noapte. Dacă podul nu are balustrade, vom conduce încet si cu teamă. Dar dacă vedem balustradele de o parte si de alta, putem conduce pe pod cu încredere si ușurință. Așa se simte un copil mic in privința limitelor din mediul său înconjurător.