suntem în stare să creăm perfecțiune. iar asta nu e puțin lucru

Sunt bucăți din noi. Asta ne încântă atunci când sunt drăgălași și dibuim în ei părți din noi care, deși nu ne plac prea mult, fie că le considerăm stângace sau enervante, așezate în iei iau forme perfecte.

Ne e ușor să-i iubim atunci când sunt mici și moi și miros dulce, când au pielea fină și le sunt ochii plini de noi. Ne umplem de bine atunci când ni se cuibăresc în brațe și ne vor aproape, când ne caută neajutorați, iar noi simțim câtă nevoie au încă de noi acolo.

Dar copiii vin la pachet și cu greu, cu nopți scurte, frici și responsabilități copleșitoare, care trag după ele emoții noi, pe care nu le-am mai simțit până atunci.

Copiii ne împing spre limitele noastre, răscolesc în noi și scot apoi la suprafață părți care nu plac și pe care încercăm să le ținem înăbușite bine înăuntrul nostru. Iar atunci când adevărul lor ne izbește în față ne înfuriem, ne cuprinde rușinea și remușcarea. Copiii noștri sunt reflecția noastră, oricât de mult ne place sau nu asta.

Am vrea să fim buni, perfecți și siguri că nu greșim. Pentru ei. Dar avem noi înșine răni nevindecate, care sângerează atunci când  crusta de pe ele e zgâriată și dată la o parte. Vrem să le fie lor bine, dar nu ne facem timp să ne facem bine pe noi. Subestimăm importanța binelui din noi, în schimb, dăm vina pe lipsa timpului, chiar dacă îl îndesăm cu lucruri neînsemnate. Dar să te confrunți cu tine, cu părți care nu-ți plac, dar care te râcâie continuu, e treabă grea, nu ne place, ne face să ne simțim rău, așa că o amânăm pe mai încolo.

Nu trebuie să fim perfecți, nu avem nevoie de încă o presiune în plus pe care să ne-o așezăm pe umeri, avem deja destule. Ceea ce trebuie să facem este să ne iubim pe noi mai mult, ca să avem de unde să dăm mai departe. Să ne luăm mai puțin în serios și să fim mai prezenți. Să simțim mai liber și să (ne) judecăm mai puțin.

Copiii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de iubire și de noi lângă ei, prezenți. Atât. Necondiționat. Pare ușor, dar uneori ne iasă tare greu.

Mă uit la ei și mi se umple sufletul de bine. Am fost în stare să creez perfecțiune, iar asta  nu e puțin lucru. Dar au totuși un defect...cresc mult prea repede.