cu mintea aiurea

E aproape pe sfârșite și nu a fost deloc simplu, a fost cu de toate, și cu bune, și cu rele, dar e anul în care am învățat cel mai mult să mă iubesc. Am ajuns să mă cunosc destul de bine, muncesc de mult timp la asta și simt că am păstrat direcția ascendentă la acest capitol al împăcării cu sine, pe care am început să calc cu vreme în urmă. Mă simt bine în pielea mea, în cea mai mare parte a timpului. Îmi place confortul pe care mi-l dă detașarea pe care am învățat-o anul ăsta, faptul că mă străduiesc să văd lucrurile în ansamblu, obiectiv, fără să trec direct la concluzii aiurea. Multe lucruri se liniștesc așa, e o armonie în mine care îmi place, îmi aduce confort, ceva ce n-am simțit multă vreme, ca om ce a trăit mare bucată din viață dirijat de impulsuri. Îmi știu și hibele, și slăbiciunile, cel puțin mare parte din ele, nu mă mai rușinez că sunt, fiindcă asta nu le-ar face deloc să dispară. Din contră, după ce trece tantrumul și ies din beznă, mă amuză cât de ușor și noi, oameni ap...

Să îmbătrânești este un privilegiu. Și e adevărat că nu fiecare dintre noi are șansa asta. Dar mai presus de o viață lungă, stă o viață lungă în sănătate. Ne e frică să îmbătrânim, dar pe de cealaltă parte, ne dorim cu toții să trăim cât mai mult. Cred însă că nu de bătrânețe ne e frică, ci de consecințele pe care înaintarea în vârstă le-ar putea trage după ea: imobilitate, dureri, dependența de ceilalți, incontinență sau demență. Pe de altă parte, avem în jurul nostru o grămadă de exemple de oameni peste șaptezeci de ani care știu să se bucure de viață, călătoresc, sunt activi, râd și iau viața cu lejeritate, socializează, iar ochii le strălucesc încă de curiozitate. Dar oare ce secrete dețin cei din urmă, pe care ceilalți nu le-au aflat încă, încât înaintarea în vârstă nu i-a stors de viață. Bineînțeles că genele noastre sunt importante, dar dacă lăsăm totul în seama moștenirii cu care am venit pe lume, fără să fim atenți la alegerile pe care le facem în viața noastră, cărțile pe car...

Avem tot timpul din lume. Pentru a ne vorbi blând. Pentru tandrețe. Pentru mine, pentru tine și pentru noi doi împreună. Avem tot timpul din lume să ne iubim. Sau să ne fie dor. Avem tot timpul din lume pentru poezie. Pentru răsărituri și apusuri de soare. Pentru briza mării și secrete șoptite la ureche. Pentru săruturi cu ochii închiși. Pentru un film bun și o cafea împreună. Avem tot timpul din lume pentru a ne ține de mână. Pentru prieteni. Pentru bancuri bune și râs cu poftă. Avem tot timpul din lume să ne ascultăm. Sau să stăm în liniște. Avem tot timpul din lume pentru citit povești. Pentru muzică. Pentru a ne îndrăgosti. Avem tot timpul din lume ca să ne mângâiem copiii și să le spunem ce bucurie sunt ei în viața noastră. Pentru joacă, chiar dacă suntem mari. Avem tot timpul din lume pentru  plimbări în iarbă sau pentru tristeți ce s-au prins în noi. Pentru vise, dar nu și pentru regrete. Avem tot timpul din lume pentru sinceritate. Pentru împăcare. Pentru fluturi în stomac....

Iubesc fiindcă nu știu să trăiesc moale. Am nevoie de emoții ca de hrană și să simt viața cu totul. Iubesc fiindcă îmi place gustul ușor sărat al sărutului tău și viața din ochii tăi, atunci când mă privesc. Iubesc de teama de a nu-mi fi dor, fiindcă dorul seacă oamenii de viață, iar eu iubesc viața. Iubesc cu totul, până în adâncul oaselor mele și ador să-mi simt mintea inundată de tine. Iubesc curat și liber, fără strânsoare: iubirea doar e, și atât; și nu trebuie niciodată. Iubesc fiindcă îmi place căldura cu care îmi încălzește privirea ta pielea, atunci când se plimbă pe ea în voie, într-un fel puțin obraznic. Iubesc fiindcă sunt dependentă de moliciunea pe care o simt în carne sub fermitatea mâinilor tale, atunci când îmi iei fața între ele și mă privești în ochi...cel mai seducător gest din lume. Iubesc fără teamă și fără mâine, fiindcă ele doar i-ar lua din seducție și n-ar mai aduce-o înapoi; și-atunci, te întreb: de ce cu jumătăți de măsură, când am putea avea totul? Iubesc p...

Oamenii se îndrăgostesc atunci când încep să se îndoiască de sine. Când nu se mai văd suficient de buni, de frumoși și de valoroși, în momentele acelea de îndoială, când sufletul devine tulbure și privirea încețoșată, își caută refugii. Își caută priviri în care să se vadă în același fel în care au uitat ei să o mai facă.

Știm deja cu toții că felul nostru de a trăi azi nu prea mai are nimic în comun cu cel în care se derula viața în vremurile în care oamenii trăiau nomad și se hrăneau cam cu ceea ce găseau în jurul lor. Cu doar vreo 10000 de ani în urmă, oamenii au început să stea într-un singur loc, pe o perioadă mai lungă de timp, și-au construit așezări, au început să crească animale și să cultive terenuri. Încet, încet, accesul la hrană a devenit tot mai facil, ceea ce a făcut ca perioadele fără mâncare să fie tot mai scurte, ajungând ca în zilele noastre, mâncarea să crească direct pe rafturi în magazin și la noi în frigider. Doar că asta nu a fost singura schimbare care a mișcat cursul evoluției noastre. De scurtă vreme încoace schimbările au fost tot mai rapide, tehnologia a avansat razant, iar noi ne-am trezit cu viața pusă aproape toată sub controlul unui aparat mic cât palma noastră, dar în care ne sunt salvate secretele, planurile și amintirile. Toată lumea ne poate găsi oriunde și la orice ...

Articolul acesta va fi unul despre noi, femeile. De mult timp îmi doresc să scriu despre hormonii noștri, despre cum felul nostru de a mânca, de a ne odihni și de a grăbi prin viață ne influențează echilibrul hormonal și cum din asta ni se trag o mulțime de simptome și frustrări care ne pun piedici. Și nu că n-ar fi greu destul să mâni prin viață prins la cheremul acestor  mici molecule care ba o iau în sus, ba la vale, și care ne dirijează somnul, greutatea, felul în care ne arată pielea și părul, până chiar și dispoziția, dar dacă mai și trăim în contratimp cu nevoile lor, asta ne poate complica serios viața prin ovare polichistice, infertilitate, sindrom premenstrual dureros, migrene și chiar o menopauză complicată, care ne pot transforma în niște străine față de noi înșine.  Sigur că nu suntem suficient de atente sau conștiente de toate lucrurile astea, cum oare am putea fi, când trebuie să funcționăm continuu, iar de multe ori schimbările noastre de dispoziție, firești de...

Cu totii căutăm fericirea. După ea fugim o viață, iar uneori nici nu știm măcar că am găsit-o. O recunoaștem adesea abia după ce pleacă, iar noi rămânem triști și orfani în urma ei. Hei, fericire, vino înapoi, acum știu că erai acolo, dar eram prea adormit să te recunosc! Fericirea nu e pe jumătate sau pe frânturi. Ea doar e sau nu. Te acaparează cu totul sau te lasă în pace. N-are nevoie de grandomanie sau de extravaganță ca să te stăpânească, chiar și lucrurile mărunte au efectul de-a te acapara cu totul și de a te arunca în frenezie. Fericirea îmbracă multe chipuri și ia diverse forme. O poți simți în boabe de cafea sau în ochi ce te privesc cu dorință. O poți găsi în gustul mâncării făcute de mama, sau în alintul omului drag. Sau poate în vibrația unei voci grave sau în ritmuri de sunete, care ți se prind în carne pentru o viață. Fericirea poate veni toată odată, sau pe rând. Te poate arunca în extaz sau în cea mai cruntă teamă că o vei putea pierde. După ce s-a lipit de tine nu...

Când mă uit la lume prin geamul ăsta aburit Văd doar ceață și oameni imperfecți în jur. Par urâți cumva, în toată negura asta, Sunt diformi și au privirea moleșită. Îmi vine să mă ascund în spatele lui Să-l las să mă adăpostească de urâțenia de-afară. De o lume tristă... Dau perdeaua urâtă la o parte. E iubire și frumos ce-mi încălzesc corpul, Sunt în mine, au fost acolo mereu Doar că uneori uit că ar fi ale mele. Respirația mi-e caldă și atât de aproape de geamul acesta sinistru Prin care totul e gri, în ceață și urât. Dar se încălzește ș i treptat se face tot mai clar, Ceața dispare și apare lumina. Oamenii se mișcă perfecți și frumoși Îmi zâmbesc și au privirea curată, Exact așa, cum îmi place să-i văd Când în corpul meu încălzește iubirea. sursa foto: unsplash.com

A fost o vreme, nu cu mulți ani în urmă totuși, când aproape singurul aspect care ne interesa atunci când venea vorba de mâncare erau caloriile. Și tot de pe vremurile acelea confuze, obișnuiam să evaluăm nutriția prin prisma kilogramelor, alea adunate în plus, bineînțeles. Aceste două noțiuni, calorie și greutate, au devenit atât de asociate una celeilate, încât singurul lucru care ne interesa la mâncare era dacă îngrașă sau nu.  A trecut (sper) și vremea sumbră a dietelor, bineînțeles că cele restrictive, fiindcă ideea de a slăbi fără a răbda foame nu-și putea găsi deloc logică în mentalitatea de atunci. Dietele de genul "calorie in, calorie out" erau foarte populare, și asta doar din cauza naivității noastre de a crede că felul în care metabolismul corpului nostru funcționează poate fi redus la o simplă formulă matematică, o rezolvare atât de reducționistă care nu a făcut să ne arate decât că nu pricepusem mai nimic din complexitatea cu care corpul nostru funcționează. Die...

Când citim eticheta unui produs suntem tentați să ne aruncăm privirea direct asupra numărului de calorii, ignorând poate lista cu ingrediente. Dar ceea ce este cu adevărat important în mâncarea pe care o consumăm sunt exact ingredientele și nu caloriile. Calitatea ingredientelor este cea care influențează direct felul în care ne simțim. Cu ceea ce ne hrănim ne influențăm echilibrul hormonal, curba glicemică, secreția de insulină, calitatea microbiomului, iar toate astea împreună ne afectează în bine sau rău dispoziția, greutatea, tranzitul, fertilitatea, somnul și energia pe care o simțim. De obicei, cu cât lista de ingrediente este mai lungă, cu atât crește și (ne)șansa ca acolo să găsim prostii, care n-ar avea ce căuta în mâncarea noastră. De exemplu uleiurile hidrogenate, care cresc riscul pentru boli cardiovasculare, nitrații, nitriții, conservanții de tipul BHA și BHT, a căror efect în creșterea riscului de cancer a fost dovedit, toți ascunși sub tot felul de E-uri, fosfatul de al...

Încerc să rămân reținută când vine vorba despre consumul de carne sau ouă. Elanul cu care vorbeam la început despre alimentație s-a mai domolit pe drum, după ce am înțeles că alegerile pe care le face cineva, de orice natură ar fi ele, nu sunt treaba mea. Responsabilitatea mea, în primul rând ca medic, este să ofer cu cea mai bună intenție cunoștiințele și expertiza mea  oamenilor interesați, restul rămâne alegerea și responsabilitatea celui care primește informația. Toate recomandările pe care le fac în articolele mele nu se referă la excepții, ci la ceea ce ar trebui să facem în fiecare zi. Dacă mâncăm o înghețată o dată la două săptămâni sigur nu vom face diabet,  cum nici o porție de cartofi prăjiți o dată pe lună sau un grătar din carne roșie consumat la masa de Crăciun în familie nu ne va declanșa instantaneu un infarct miocardic sau un cancer de colon. Sigur că exagerez puțin, dar vreau să scot în evidență faptul că nu excepțiile sunt de vină atunci când apar simptome ș...

Copile, încă învăț și eu așa ca și tine. E adevărat că am mai mulți ani, unii spun că asta trage după ea experiență și înțelepciune, poate și o oarecare detașare, dar oare atunci, de ce mă simt uneori ca un copil în oase de adult? În clipele sau zilele alea nu prea știu nici eu cum să fac în lumea asta mare, nu-i prea înțeleg nici eu mereu pe oameni. Dar e adevărat, am trăit și am văzut multe, iar asta nu e neapărat ceva drept de fală, asta mi-a adus și neîncredere și judecată înspre ceilalți, iar eu mă uit la tine și văd cât de curat se vede totul, fără vinovăție și fără pată, atunci când privești aceeași lume prin lumina ochilor tăi. Privirea mea s-a mai asprit, sufletul mi s-a mai zgâriat, vezi, asta face experiența din oameni, deloc mai buni, ci mai iscoditori și mai urâcioși, fără răbdare, puși mereu pe corectat și prea serioși.  Încerc să-mi reamintesc cum se vede viața clară, în lumini vii, așa cum văd că o știi tu încă privi, prin filtre clare, încă netede, aproape fără zgâ...

Mâncarea e bună și avem nevoie de ea ca sursă de energie și nutrienți, astfel încât organismul nostru să poată funcționa. Numai că nu toată mâncarea e hrană. Corpul nostru e o mașinărie perfectă, creată din peste 30 de trilioane de făbricuțe mici, care sunt celulele noastre și care lucrează sincron și în armonie, fiecare îndeplinindu-și minuțios rolul stabilit, atunci când noi le oferim ceea ce au ele nevoie. Dar ele nu au nevoie doar de niște nutrienți oarecare, ci de nutrienți buni și adecvați. Folosindu-se de ei, celulele produc energie, pe care o folosesc apoi în toate procesele complexe care se derulează în noi în fiecare zi. Când ele n u primesc însă ajutorul necesar, nu sunt în stare să-și facă treaba cu succes. Doar că organismul nostru deține o mare putere de regenerare, noi nu trebuie decât să-i oferim timp, spațiu și hrană bună astfel încât celulele noastre să rămână timp cât mai îndelungat într-o stare vibrantă de sănătate, iar degradarea lor să se producă cât mai încet po...