cu mintea aiurea

Îmi cade alunecoasă, cu toată forța gravitațională în acțiune și se oprește în bucăți știrbe pe gresia gri. Brațele mele se pierd în mișcări zadarnice, privirea mi se oprește descumpănită lângă bucățile ciobite. Era ultima ceașcă rămasă din primul set cumpărat înainte de a ne muta aici. În ea cafeaua prindea o anumită aromă atunci când, printre aburii aromați, cu mâinile cucerite de căldura pereților calzi,  gândul o lua aiurea spre amintiri ce se iveau în secvente rapide, ca niște săgeți aruncate dinspre trecut, și-mi strecurau  în minte istorii din arheologia noastră sentimentală. Salteaua înghesuită pe care dormeam lipiți unul în celălalt, până am izbutit să ne adunăm rezerve care să ne ajungă de un pat întreg, masa cu cele două scaune, devenite mai apoi patru, la următorul salariu, reșoul cu un singur ochi, pe care încercam rețete italienești, până când ne-a fost livrată mobila bucătăriei. Din toată viata aia a noastră de început, a supraviețuit doar cana ast...

Îi aud tălpile mici călcând moi podeaua. Mânuțele i se opresc pe geamul mare al ușii care separặ dormitoarele de camera de zi. Apoi mă strigă. Un "mama" încă visat, spus cu genele încă îmbrățișate unele în altele. E jocul nostru devenit ritual matinal, în care încercăm să ne luăm o porție cât mai mare din celălalt, sa ne fie destul și belșug, sa ne cruțe de dor pentru mai târziu. În tot ritualul ăsta, după ce multă vreme am încercat să mă iau la trântă cu timpul, să-l dovedesc și să-l ocărăsc pentru cât e de egoist, încerc acum să mi-l fac prieten, să-i arăt că avem nevoie de el, chiar atât de scurt și grăbit cât este.  Pun semnul în carte, cafeaua este încă aburindă, și-l cuprind în braṭe. Capul lui se așează leneș pe umărul meu, bratele lui îmi cuprind gâtul, ochișorii, încă închiși, refuză să-și părăsească somnul. Îl așez pe picioarele mele, fără a-l lăsa din îmbrățișare, ca să-l pot adora mai bine. Perfecțiunea exista și e chiar în bratele mele. A fost mereu ...

Moda nu m-a preocupat niciodată in mod deosebit. Nu sunt o fashion victim, nu urmăresc trenduri și in niciun caz nu-mi schimb garderoba în funcție de sezon. Cred mai degraba într-un stil personal, care se potrivește personalității mele ṣi cu care să mă identific. Cartea mea de vizită, care scoate la vedere nuanțe din ceea ce sunt. Iar ceea ce suntem și simțim se imprimǎ ca un tatuaj asupra stilului nostru. Îmbrac doar haine in care mǎ simt bine, fără a mǎ lǎsa încorsetată de trenduri cu care nu mă identific, culori care nu se potrivesc tenului meu, oricât ar fi ele de la moda  sau croieli care deformează silueta. Îmi plac liniile simple, croiurile lejere, bumbacul, albul și negrul.  Mai mult decât atât, mi se pare o risipă inutilă ca la fiecare sezon să-mi recompun garderoba investind bani în piese  vestimentare cu termen de valabilitate de doar câteva luni, care se vor pierde apoi uitate în șifonier. Am învățat cu timpul să investesc în câteva lucruri ...

"Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință. Înseamnă să fii atât de mic încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche". M-a cucerit citatul acesta, îi aparține lui Francis Thompson. Oamenii mei preferați sunt copiii. Sunt autentici, frumoși, sunt buni. Iubesc firescul pe care ei și-l creează în jur și bucuria lipsită de artificiu pe care și-o găsesc în lucruri mărunte. Cum ar fi ei în stare să mângâie pe creștet un pui de tigru sau să atingă pe aripi o albină, doar pentru că, prin ochișorii lor se vede doar bucuria. Aceea a jocului, a frumosului și a noului. Nimic artificial, premeditat sau studiat. Doar emoție în starea ei cea mai pură, neciuntită de frici și neșlefuită de experiență.  Când ochișorii plini de curiozitate se deschid mari și mirați, toată magia noii descoperiri îi acaparează. Spre lucruri pe lângă care noi alergăm buimăciți în toată goana asta nebună, ei își iau timp să priveas...

Viața nu e despre supraviețuire, sau cel puțin nu ar trebui să fie. Nu e doar o luptă continuă a noastră cu timpul și cu îndatoririle pe care vrem să le înghesuim luptând cu el. Viața ar trebui să fie despre bucurie, momente mici și tandre, râs cu poftă, înghețată în miez de vară, săruturi, miros de flori de cireș, tălpi care se răsfață în nisipul cald. Din astea ar trebui să înghesuim cât mai multe și fără zgârcenie. Nu e deloc egoism, așa cum am ajuns să credem, ci e chiar doza aceea de energie din care ne tragem răbdarea, nebunia de a visa mai departe, imboldul de a fi curajoși, naivitatea de a crede.  Fă-ți timp să ai grijă de corpul tău. Fă baie cu spumă, dă-te cu parfum, pune-ți cercei frumoși. Ieși în natură și întâlnește-te cu prietenii. Vizitează muzee, plimbă-te pe străzi străine, privește oamenii. Fă-ți timp să adulmeci aerul curat al dimineții, bucură-te de un pahar de vin privind apusul soarelui. Citește mult, admiră ce-i frumos, cumpără-ți ceea ce-ți place. ...

Am mai terminat inca o carte buna, care mi-a lasat mintea in contemplare si mi-a umplut din nou inima de drag pentru oameni autentici. Am apreciat onestitatea cu care Irvin D. Yalom isi face in  Calatoria catre sine  radiografia sufletului, lasandu-si la vedere vulnerabilitatile, incertitudinile, fricile. Nu sunt multi cei care, situati la acest nivel de recunoastere si celebritate, pot renunta la mantia de supraom si-si pot privi in oglinda cele mai intime ganduri, aratandu-se mai apoi lumii intregi. Dupa ce am rasfoit si ultima fila din memoriile lui, am ramas meditand la sentimentul de bine pe care trebuie sa-l simti atunci cand privesti in urma facandu-ti bilantul unei vieti traite din plin, in care ai lucrat la construirea ta, in fiecare zi, tot mai aproape de cel care ti-ai propus sa devii, dar si privind spre cei carora, prin munca ta, ai reusit sa le schimbi destinul in bine. Asta vreau sa devin cand voi fi mare! Doar un caracter puternic poate risca sa-si ex...

Se zice ca iubirea dureaza sapte ani, dupa care, in orice cuplu se cuibareste nerusinata monotonia, cu toane si vorbe grele, cu lipsa interesului fata de celalalt, ca o ciorba calaie si fada, din care mananci, din lipsa de altceva. In cautarea fluturasilor plini de serotonina, unii incep sa priveasca la stanga sau la drepta, in cautare de emotii care sa le resusciteze muschiul, devenit atrof, al inimii si sa-i catapulteze din nou in al noualea cer. Cunosc sentimentul, pentru ca au mai fost acolo, dar cu timpul, trecand anii, a scazut si inaltimea cerului in care se aflau, pana cand, intr-o zi, au facut cunostinta din nou cu pamantul. Caderea a fost lina, golul din inima mare, iar nostalgia purta cu ea gust decolorat de amintiri frumoase. Cercetatorii spun ca starea de indragosteala - da, aia cu toate turbulentele ei, cu dependenta de prezenta celuilalt, cu priviri rascolitoare care-ti intorc toate conceptele pe dos si-ti maruntesc orgoliul in bucatele mici, mici, incat iti ...