Mă cam amăgești, timpule.

M-ai trădat, timpule!

Prin ochii mei curioși de copil,

cu pașii mici, dar curajoși pentru lumea asta mare,

credeam că timpul e îndestulat pentru joacă.

Dar te-ai grăbit.

Și ai făcut să mă ridic mare,

Să mi se adune griji care mi-au încetinit pașii. 

I-au făcut mai precauți.

Iar ochii au început să mi se lovească în tot mai multe umbre aspre,

ce-au lăsat urme cu îndoială pe candoarea lor.

Mai lasă-mă un pic așa! 

să-mi fie doar joacă, râs și ochi curioși - te-am rugat.

Dar n-ai vrut și m-ai făcut degrabă om mare. 

M-ai cam grăbit, timpule!

Și totuși, te-ai îndurat cândva de mine,

ai vrut să-mi fii din nou puțin prieten.

Atunci mi-ai trimis ochi jucăuși de migdala

și zâmbet plin de toată candoarea din lume

ca să-mi facă din nou inima mare și netedă și plină de lumină.

Pentru încă o vreme,

Care va trece la fel de grăbită la vale

cărând cu ea dor de părinte si amintiri decolorate.

Mă cam amăgești, timpule!