(ne)citit

Copilul mic adoarme, Evrica!, asta după ce, cu ea în brațe, m-am legănat pe câteva piese ale lui Chris Norman. Îmi place de nu mai pot muzica lui, dar fără supărare Chris, de-abia așteptam să deschid din nou memoriile lui Matthew Perry, actorul care îl interpretează pe Chandler în serialul Friends, pentru cei care nu sunt familiarizați cu numele. Friends, Lovers,  and the Big Terrible Thing se cheamă cartea, voi scrie despre ea când o voi termina, în fine, dar altceva aveam de zis azi.

Pun copilul în pat,  ies cu grijă,  îmi pregătesc o cană cu ceva cald, deschid cartea, nu durează mult și sunt prinsă în poveste, până acum îmi place tare.
-Mama, mi-e foame, cere copilul cel mare, mă ridic, scot mâncarea pe care i-o pregătisem la micul dejun și pe care nu o mâncase, l-am înțeles,  l-a zăpăcit o viroză zilele astea și n-a mai avut poftă de nimic,  nici măcar foame nu i-a fost, așez totul pe masă.

Mă așez din nou, iau cartea în mână, citesc două rânduri, sună telefonul, să răspund, să nu răspund, bine, hai că răspund, văd că e tata,  vrea să știe ce-i fac nepoții, încerc să-i răspund,  el deja închide, nu-i nimic, sun mai încolo, oricum cea mică doarme (încă), iar cel mare mănâncă.

Apuc din nou cartea, se pare că m-am așezat prea comod, copilul nu s-a săturat, foarte bine, cu bucuria părintelui fericit că-și vede copilul din nou voios și cu poftă de mâncare, scot supa din frigider, o pun la încălzit, servesc flămândul, pardon, copilul.

În sfârșit,  am avut senzația că le-am rezolvat pe toate, mă așez din nou cu cartea în mână. Încă două rânduri,  wow ce faină e cartea asta,  aș sta vreo câteva ore legate așa,  cu ochii în ea.  Cred că alunecam încă prin visul meu când, glasul cristalin al copilului blond de nici doi ani, cu părul alunecându-i dezordonat peste față îmi sună în ureche -Mamaaaaa.

Ăsta a fost tot cititul meu pe ziua de azi. Poate, cu mult mult noroc, în noaptea asta adorm copiii la timp, șansele sunt minime,  dar totuși, keep dreaming.😊