o zi
Într-o zi ne naștem
Într-o altă zi murim.
Între ele va veni o zi în care ne îndrăgostim
Sau o alta în care, poate, ne vom pierde iubirea.
O vom regăsi într-o altă zi. Sau nu.
Va veni cândva o zi în care ne vom simți singuri,
Apoi o alta în care vom sta împreună.
Într-o zi o vom lua de la capăt
Sau doar ne continuăm ieri-ul.
Va fi o zi în care primim
Și o alta în care va trebui să dăm.
O zi în care ne vom simți buni,
O alta în care nu vom fi destul.
Va fi o zi în care credem că ne pierdem.
Și poate, totuși, o zi, în care învățăm să ne iubim.
Într-o zi ne naștem.
Într-o altă zi murim.
Și între ele se întâmplă toate astea.
sursă foto: unsplash.com
Comentarii
Trimiteți un comentariu