scrisoare către un sine neîncrezător

Ai două calități mari, copilă, ești empatică și pui mult suflet. Nu te mulțumești cu jumătăți de adevăruri, uite, încă o calitate, vrei să dai coaja la o parte ca să cuprinzi ce se ascunde după. Ești curioasă, iar asta te-a făcut să cauți, ți-a adus neliniște, dar și multe răspunsuri și adevăruri. Iubești cinstea din oameni și îți place să-i privești în ochi, nu măștile pe față. Ești un copil bun, n-ai înțeles încă, fiindcă ți s-a spus o dată că nu ar fi așa, iar tu ai crezut mai degrabă ocara asta goală decât ceea ce-ți spune inima. Așa că ai căutat să te justifici mereu, te-ai lăsat pe tine și te-ai străduit să fii mereu pentru ceilalți. Căutai validare, credeai că gura celorlalți e mai autentică decât ceea ce simțeai în tine. Ești bine așa cum ești, nu trebuie să dovedești nimănui nimic. O să ți se mai spună vorbe urâte și când vei fi mult mai mare, vei fi judecată strâmb, dar până atunci vei fi câștigat înțelepciunea de a alege răul de bine, valoarea de nulitate, vei afla până atunci că vorbele cuiva nu sunt despre tine, ci despre el și vei știi să le lași să moară. Vei ajunge la punctul în care nu o să-ți mai pese, dar asta abia după ce ai făcut pace în tine, după ore în care ți-ai rumegat durerea, ai lăsat-o să fie și ai înțeles-o. Ți-am spus că nu te mulțumești cu jumătăți de măsură.

Îți plac oamenii, ce bine, și vei încerca să-i ajuți, poate cu prea mult avânt câteodată. Vei plânge de multe ori deziluzionată, să știi, dar așa vei ajunge să înveți că oamenii sunt de multe feluri, sunt mulți buni, dar sunt și unii care știu doar să ia, altora nu le pasă, alții rămân doar lecții de viață. Așa vei învăța să fii selectivă, să-ți găsești oamenii potiviți, croiți pe măsura ta, ceilalți vor pleca, fiindcă nu vor înțelege o iotă din ceea ce înseamnă viața pentru tine.

Ai încredere în tine, copilă, că ai tot ceea ce-ți trebuie ca să fii bine. Și vei fi. Când vei fi mare, vei plăsmui tu oameni mici, și vor ieși buni și atât de minunați, încât vei privi în fiecare seară cerul cu recunoștință că ți i-a trimis ție. Îi vei copleși cu iubire și săruturi și tot vei crede că n-ai făcut destul.

Dacă aș putea să-ți spun acum cât de în zadar e tot zbuciumul ăsta, te-aș feri, cred, de multă durere. Dacă ți-aș spune să nu-ți fie frică fiindcă vei fi de ajuns în toate, că vei avea oameni frumoși în jurul tău, că inima ta se va simți cândva liberă și că vei ajunge exact acolo unde te vei simți acasă, ai crede că toate neajunsurile pe care le-ai trăit până acolo au fost degeaba. Dar nu au fost, au avut toate un sens, ca să-ți arate direcția spre drumul în care te găsești acum. Și e o mare treabă în viața asta, să  poți ajunge să spui că ești bine.