cu mintea aiurea

Mesajul acesta apare mâzgălit cu spray graffiti pe un zid, într-o secventă din filmul The two popes . Iar acum de Sărbători și aproape de începutul unui an nou e, zic eu, cel mai bun îndemn de urmat. Cum altfel am putea să fim și să devenim mai buni, dacă rămânem închiși în bulele noastre, indiferenți la răul din jurul nostru. Cum am putea schimba lucruri, atunci când alegem să inchidem ochii, așteptând să treacă. Indiferența ne face complici. Ne-am obișnuit atât de mult cu suferința celorlalți, încât nu ne mai simțim responsabili. Când nimeni nu e de vina, toată lumea e de vina. Pentru că abolirea urâtului e datoria noastră, a fiecăruia, iar acceptarea răului e un compromis pe care n-ar trebui să-l facem niciodată. Cred ca acesta e mesajul pe care ar trebui să-l luam cu noi pentru anul care urmează. Am urmărit filmul în Seara de Crăciun, și-apoi încă o dată a doua zi. Aşa fac eu cu lucrurile care imi plac, pun pe repeat pana îmi intra bine, bine sub piele. Si fiindcă mi-a plăcut

O estimare realizată de fundația Ellen MacArthur (EMF) - o fundație britanică, unul dintre liderii mondiali promotori ai unei economii circulare -  arată că, dacă o ținem în ritmul ăsta,  până în 2050 oceanele vor conține o tonă de plastic la fiecare trei tone de pește. E rău, chiar foarte rău si toate acestea se vor răsfrânge într-un efect domino asupra noastră și a copiilor noștri. **** Să tot fie vreo 5-6 ani, cam pe-atunci când am trecut și eu în liga celor de 30+, de când am început să fiu mult mai atentă la alegerile pe care le fac. La ceea ce mănânc, ce și cât cumpăr, la ceea ce irosesc. N-a fost nevoie să ne dam viata peste cap. Am făcut schimbări mici care s-au proiectat vizibil în viața și alegerile noastre viitoare. Şi cred ferm că omul sfințește locul. Nu mai e o noutate sau o mirare faptul că, folosirea plasticului a devenit o problemă mondială. Poluarea cu plastic se extinde ca un balaur care prinde dimensiuni din ce în ce mai brutale și hidoase, generând o

Viroza aia care mă pândea de câteva zile, m-a prins ieri din urmă. Era prima zi de weekend și trupul ăsta, de multe ori mult prea mic pentru voința din el, a vrut să stea în tihnă. Si exact atunci când te deconectezi de la priza cu stres, iar pulsul se reglează la ritmul lui normal, organismul își face timp și pentru alte lucruri. Cum ar fi boala. Când altfel, fiindcă atunci când ești stresat, n-ai timp nici să te îmbolnăvești. Asa se face că m-am postat ieri, cu cana de ceai fierbinte în mână, cu nasul înfundat și cutia de șervețele în brate, în fata televizorului. Am început să urmăresc în tihna   Workin' Moms . Tihna aia din care n-am mai gustat demult. Nu știu dacă știți serialul, l-am descoperit și eu ieri în circumstanțele mai sus enunțate. E despre câteva mame care fac echilibristică printre alăptat, sarcini de serviciu, dorința de a fi competente, de a rămâne totuși femei frumoase și normale la cap, soții înțelegătoare și mame devotate. Si..și..și... Si-s chinui

De fapt, e un motănel. Dar, la cei nici trei anișori ai lui, se vrea pisicuță. Pisicuța Mică. Iar eu sunt Pisicuța Mare. Salut, Pisicuță Mare! Ce mai faci, Pisicuță mare? își introduce el jocul. Se mișcă molatic, în patru lăbuțe și imită un tors de pisic răsfățat. Atât de frumos știe să se joace.😊 - Uită-te puțin la mine, să-ți mai văd incă o dată ochișorii minunați, îi spun într-o zi. Ai niște ochișori taaare frumoși, să știi. -Nu. Ale tale sunt  fumoși, îmi răspunde cu cel mai cristalin glas. -Nu dragule, ai tăi sunt. -Nu mami. Ale tale sunt fumoși. Petu mine.

Am urmărit pe Netflix  The call to courage, a lui Brené Brown. A fost o oră și-un sfert bine investită din viata mea. Si mi-a plăcut atât de tare încât l-am revăzut chiar de două ori.😊 Si nu, n-a venit costumată în Prințesa războinică dând rețete care inactivează sentimente vulnerabile. Din contră. Si-a deschis propria Cutie a Pandorei  lăsându-ne  să-i privim propriile-i angoase cu o sinceritate reală. Si dacă toți am privi la fel de loial în noi și am purta conversații sincere și conștiente cu cei din jurul nostru, lumea asta ar fi cu siguranță un loc mai bun. Poziția în care s-a pus nu a fost deloc una confortabila. Dar tocmai normalitatea cu care a vorbit despre vulnerabilităṭile ei și asumarea lor conștientă a fost o veritabilă lecție de curaj. Nu știu cați dintre voi o cunoașteți pe Brené Brown. Eu am găsit-o mai întâi în niște articole pe internet, apoi i-am citit una dintre cărți Am crezut ca e vina mea (dar nu era) .  Are un master în domeniul asistentei sociale, studi

Prima carte a lui Irvin Yalom pe care am citit-o a fost  Călătoria către sine,  despre care am scris  aici . I-au urmat  Minciuni pe canapea  și  Plânsul lui Nietzsche  și asta doar fiindcă celelalte cărți ale lui nu le găsisem la momentul respectiv pe stoc. Le voi comanda pe toate cu siguranță, pentru că ceea ce am descoperit în omul Irvin Yalom e  atât de autentic și se potriveste atât de mult cu gândurile și trăirile mele încât, de fiecare dată când îl citesc, devin eu insămi pacientul aşezat comod pe canapeaua din cabinetul său. Ṣi Doamne, cate am avea de discutat! E un vis ispititor care știu că nu se va împlini vreodată, dar sunt convinsă că ar fi fost o experiență memorabilă. Îmi place pentru modestia lui, pentru vulnerabilitatea pe care nu se sperie să o arate, chiar și ajuns la nivelul acesta de popularitate. Si tocmai asta îl face atât de real. Îndrăzneala de a ne lăsa sa-l privim dincolo de piele, asumarea cu care îndrăznește să se arate gol, cu toate spaimele, inc

Sărută-mă! să simt ceva Sărută-mă! nu mă lăsa Atinge-mă -   ca în trecut! De ce tot taci? Trecutul l-ai uitat deja? Ori l -ai vândut Unui banal necunoscut? Necunoscut ce-ți dă în dar Iubire nouă, catifea Nu doar o filă din trecut ce-a început cu un sărut si cu o ceașcă de cafea si-o inimă ce ticăia aritmic...doar când te vedea. Sărută-mă! Sau poate vrei Să te blestem, Să urlu precum un nebun, Să te rănesc Spunându-ți ''încă te iubesc''! Sărută-mă! să simt ceva Sărută-mă! nu mă lăsa.

Îl zăresc de la geamul camerei mele, cum rătăcește prin ploaie. Inima mi s-a strâns cât o nucă și înțeapă cu amintirile ei. Unele le-am vrut uitate de mult, dar rămân încăpățânate acolo, sigilate bine, oricât am încercat să le fac să dispară. Când vor să fie rele, mă pedepsesc în spasme, care au atâta dor în ele și lovesc cu amintiri. Atunci mi se face atât de dor... Plouă trist, ca un plâns de noapte singură. Indiferent, cu mâinile în buzunar, pășește prin ploaie. E un traseu cunoscut, pe care-l făcuse de zeci de ori cu ea alături. Abia acum însă, vede felinarul vechi, care totuși mai arde, podul ciunt cu o scândură ruptă, banca verde. Trecuse de-atâtea ori pe acolo, cu ea alături, fără să privească cu adevărat. O vedea doar pe ea. Era atent la mâna ei timidă, care căuta căldura mâinii lui, și care tresărea uneori; și tare ar fi vrut sa știe pe unde rătăcea mintea ei. Era atent la ochii ei care priveau în pământ, atunci când ochii lui erau prea insistenți, la buzele ei, la vo

Te-aud în noapte și mi-e bine. Vreau să simt dorința ta Să plâng că inima ta-i sânge, să râd că vrei să fiu a ta. S-aud cum trupul tău se zbate ca să mă frângă-n mii de gânduri. S-ascult durerea ce te-îneacă, să pot să știu când să te mângâi. Să fiu a ta dulce dorință Să fiu al tău amar apus Dorința care nu se pierde, Eternul vis, ce nu e spus. Să râd că nu poți fără mine Să simt strigând...tăcerea ta. Să știu că mă vrei lângă tine Te-aud în noapte și mi-e bine.

De multe ori trăim mai mult pentru alții și prin alții decât prin noi înșine. Ne interesează cum ne percep ceilalți și ce impresie lăsăm în jur. Ba mai mult, ne înghițim uneori părerile doar pentru a nu supăra  sau a nu naște controverse. Astfel, riscam însă să ne deconectăm de noi înșine și să pierdem legătura cu sinele nostru. Dar teama de a fi judecați, de a ne simți rușinați sau neintegrați în jur este mare. Am învățat în timp că perfecțiunea este doar o amăgire și că devenim autentici doar arătându-ne pe de-a întregul. Cu părțile noastre bune și frumoase dar și cu ceea ce noi ni le considerăm a fi hibe.  Ne sustragem adesea de la viață, cu toate culorile si nuanțele emotiilor ei, într-o agonie nebună de a atinge perfecțiunea. Ajungem copleșiți, obosiți și, într-un final, atât de frustrați în obiectivul nostru. Prea temători în a nu da greș și prea absenți de la ceea ce înseamnă cu adevărat viață. Succesul sau eșecul nu sunt singurele opțiuni viabile. Perfecțiunea este o Fat

Spune-i liniștii sǎ tacă și durerii sǎ se-aline. Spune-i gândului s-asculte și tăcerii sǎ se-închine. Cheamă liniștea înserării și tăcerea adânca, a nopții. Cheamă naivitatea zilei și speranța dimineții. Vino apoi, rupând tăcerea și tortura îndoielii, vino - sǎ trezești visarea și dorința nemuririi.

Pe străzi pustii, sub clar de lună, Trecea ea...în noaptea lui. Pe străzi reci, în miez de noapte Era el - al nimănui. Şi-o dorea, Ea-l vrea aproape, dar se pierde-n amintiri. Iar el simte și oftează, doar sperând ca-n viitor, Noaptea, care acum îl doare Să devină... noaptea lor.

De fiecare dată când reveneam în țară, dădeam buzna prin librării să-mi achiziționez cărțile ale căror titluri le salvam în telefon, atunci când auzeam de o nouă carte bună. Doar că, cărțile bune se ivesc mult mai des decât drumurile spre țară, iar faptul ca trebuia sa aștept câteva luni pana sa ajung și eu la cartea respectivă era cumplit de enervant.  Multe dintre librăriile online pe care le-am cercetat nu ofereau livrare internatională, iar cele care ofereau, totuşi, acest serviciu, o faceau pe costuri de transport mult prea mari. Dar perseverența mi-a fost răsplătită și, de curând, am descoperit douǎ librarii online  care oferǎ livrare internațională la preturi bune și servicii de încredere. Și chiar mai mult decât atât.😊 Prima dintre ele este   LibHumanitas . O trec prima pe listă pentru simplul fapt că este prima librărie online din România care a oferit servicii de livrare internațională în toate colțurile lumii. Aici găsiți cărți de la majoritatea editurilor române

Închide ochii și ascultă Marea - martora iubirii noastre Ea știe jurămintele făcute Din veșnicia nopților albastre. Ascultǎ vântul, parcǎ-ar vrea să cânte Un imn ce l-am cantat în cinstea ta, Când în visarea nopților eterne Lumea ta era și lumea mea. Ascultǎ ploaia! și las-o să ne-atingă Căci și acum, la fel ca altă dat' Ea cade-n cinstea noastră, doar a noastră și ne iartă de păcat. Închide ochii și atinge-mi mâna, Asculta-mi gândul care va canta Același imn, pe care-n noaptea aceea L-am fredonat doar eu în cinstea ta.

În visul meu te știu aproape, mereu pășind în urma mea sperând să întorc cândva privirea, spre lumea ta. Dar trec, mereu pășind grăbită Te simt cum calci în urma mea Dar vreau să-ți simt strigând dorința...care te aduce-n lumea mea. Te-aş aștepta căci prea mi-ești drag Dar nu, eu azi te pedepsesc, Să te alinți doar cu-amintirea pe care-o porți în taina ta. Atât! căci inima mea plânge și nu mai vrea să fie rea Ci vrea doar sărutarea dulce Pe care o dă doar gura ta. Dar tu, în ochii mei de ceară Încerci să afli un răspuns Nu întelegi cum ființa-mi poate Ca să te chinuie așa. Dar nu fi trist, ci ia-mǎ-n brațe, eu pot sǎ fac asta mereu Pentru cǎ ceea ce se-ntâmplă Se-ntâmplă doar în visul meu.

De-a lungul timpului am întâlnit multe exemple valide de oameni, de la care am avut multe de învățat. Unii mi-au fost colegi, alții prieteni, alții doar pasageri de-o zi prin viata mea. Fiecare și-a lăsat însă, prin povestea lui, amprentele în conștiința minții mele. Acolo  dau fuga sa caut atunci când am nevoie de inspirație.   Mǎ impresionează mai departe poveștile oamenilor perseverenți și curajoși, care au îndrăznit să se lepede de lamentări, punându-se de-a curmezișul în fața destinului.  Ṣi-au arătat și ne-au învățat cǎ se poate.  Când mă proptesc în câte-o angoasǎ, iar instinctul primar de apărare îmi trimite impulsuri de lașitate, îmi vine câte un exemplu din acesta în minte. Atunci mi se face rușine de gândurile mele și de voința mea laşă. Îmi dau brânci care îmi reorganizează instantaneu voința și mă pun la treabă. Dacă nu ați văzut încă filmul Queen of Katwe , vi-l recomand cu drag. E inspirat de o poveste reală și este o lecție despre determinare și curaj.

Ce poate îmbrăca mai bine o femeie decât un parfum. Şi nu unul oarecare.  Nothing but Chanel No.5 and a smile a răspuns Marilyn Monroe la întrebarea  What do you wear to bed?. Un parfum senzual, simbolul perfect al rafinamentului clasic, al cărui mireasmă s-a dispersat mistic de-a lungul unui secol și a cărui esență rămâne la fel de modernă și de actuală. Un parfum care poate fi purtat oricând și oriunde - asta și-a dorit Gabrielle ''Coco'' Chanel. Dar Chanel No.5 a devenit mai mult decât atât. Un parfum autentic, atemporal și plin de rafinament, simbol al feminității sofisticate. Ignorând convențiile acelor timpuri, când un parfum purta o singură aromă florală, Chanel No.5 îmbină peste 80 de arome într-o maniera unică, care sparge tipare și sfidează timpul. Prin note moderne în care predomină iasomia, trandafirul, Ylang-Ylang, lemnul de santal, neroli și vanilie, alături de iubire nebună, nostalgie sfâșietoare și pasiune, inspirate de propria ei v

Acum patru ani, când ușa electrică se deschidea cu gura ei pătrățoasă în fața mea, am oftat ușurată la gândul cǎ a fost ultima zi acolo. Auzind-o cum se închide metalic în spate, am luat-o ca pe o promisiune că va fi pentru totdeauna. Timp de 18 luni, bătute pe muchie, intram dimineața cu sufletul strâns și plâns, ieșeam de-acolo cu ușurarea unei alte zile care a trecut. Ceea ce se întâmpla înauntru era greu și urât. Şi atât de departe  de ceea ce-am crezut ca va fi. Un joc prost de actori mediocri, râsete false și vorbe rele aruncate cu zâmbetul pe buze. A fost prima dată când am simțit atât de expresiv cum valoarea unui om pălește în fata banului și a gloriei silite. Cum aroganța se suie indiferentǎ pe demnitatea altora, le stoarce curajul ca apoi să-și bată palmele, mulțumită că a făcut treabă bună. Aroganța nesimțită e arma omului slab, nu a celui puternic - aşa cum credeam atunci. Aparent, pare un ecuson al încrederii și puterii, e însă doar cârpeală proastă a uno

Astăzi am o recomandare, mai ales pentru aceia dintre voi care sunteți preocupați de organizarea și simplificarea vieții. De Marie Kondo probabil ca ați mai auzit. Este un renumit expert în organizare și autoare a trei cărți vândute în peste 7 milioane de exemplare în întreaga lume. Cea mai cunoscuta dintre ele -  Magia ordinii (orig.: The Magic of Tidying Up) ,  apăruta în 2011, a devenit un best seller în Japonia, America și Europa și s-a vândut în peste doua milioane de exemplare. Miniona japoneză a apărut acum cu un  serial pe Netflix: Tidying Up with Marie Kondo , în care, cu multă grație și discreție reușește sǎ reorganizeze și sǎ debaraseze locuințele oamenilor de lucrurile în surplus și nefolositoare. După o astfel de curǎ te simți ca după  o ședința de psihoterapie sau o vizita la spa.😊 Atât este de eficientǎ și îndrăgită micuța doamnă Kondo, încât americanii i-au transformat numele în verb, a cărui semnificație este acela de a elibera/aranja un dulap. 😊 Uneori e

                                        Mǎ gândesc deseori la el. În ultima vreme parcǎ tot mai des, deṣi au trecut deja mai mult de zece ani. A plecat de tot, iar sentimentul ireversibilității e al naibii de amar. Mi-ar fi plăcut să-mi cunoască soțul, sǎ se bucure și el de copilul meu, sǎ-l ia pe piciorul lui și sǎ-i aducă și lui iepurași, așa cum făcea când eram eu micǎ. Atunci era încă destul de tânăr, acum ar fi avut peste 100 de ani.  ''Îmi pare rău cǎ n-am reușit sǎ stǎm azi de vorbǎ'' mi-a spus el în timp ce îmi luam, în fugǎ, rămas bun. I-am răspuns, grăbind spre mașinǎ și întorcând ușor capul spre el ''ne vom face timp data viitoare'', convinsǎ fiind cǎ îl voi regăsi mereu acolo, așezat pe un scaun în fața casei, sprijinit în cârja care-i compensa piciorul amputat. Am tras poarta după mine și-am plecat. Nu a mai fost o dată viitoare... Ne povestea despre vremurile de pe front, din cel de-al doilea război mondial, cu o claritate rad