hologramă de primăvară

 

Primăvara copilăriei mele miroase a aer curat de țară, are raze timide de galben și un cer albastru. Are iarbă verde în curtea blocului, grădini cu straturi, narcise înflorite și un câine. Are ghiocei mulți și toporași violeți și o pădure întinsă, cu miros ușor de lemn ars. Are bunici, pâine coaptă în cuptor și neamuri închegate.

În copilăria mea, primăvara, oamenii au chef de viață, o gustă cu de-a întregul, n-o fugăresc. Își găsesc rost, vorbesc, râd, trăiesc, iar noi, copiii, mereu printre ei. Viața e plină de joacă, de vorbă și vlagă. Viața curge firesc, fără subterfugii nefirești sufletului. 

Poate nu a fost numai așa, dar așa mi-a rămas mie în suflet. Primăvara din copilăria mea e perfectă. E încă călâie de dimineață, timidă, dar prinde vigoare cu cât se avântă în zi. Mama și tata sunt tineri și plini de viață, iar energia lor mă molipsește și pe mine acum, la atâția ani distanță. Iubesc  izul acesta călduț, ale primelor raze calde, mă îmboldește și pe mine să mă avânt mai cu curaj în viață.