fetița care se joacă cu soarele

Fetița asta cuprinde în ochii ei cerul și în zâmbet tot soarele. E ca un curcubeu, plină de culoare pe un cer senin. E gălăgioasă, neînfricată, încrezătoare și nesupusă. Apoi ți se lipește la piept, te privește direct în suflet și ți-l înmoaie, ca pe o înghețată în miez de vară. Mă topesc după ea. A apărut în lumea noastră, ne-a făcut mototol toate convingerile despre cum se cresc copiii și le-a aruncat pe geam. Mi-e tare dragă pentru asta; pentru lumea ei, ea face regulile.

Dacă o întrebi ce-i place, îți va răspunde cu sclipiri în ochi că înghețata roz, la frate-su se uită ca la lumină, zice că pe el îl iubește cel mai tare și vrea deja să fie mare. Ne-a pictat deja toți pereții prin casă, asta după ce i-am rezugrăvit parțial, dar pentru ea nu contează. Îi place apa, muzica și nisipul. Și să-și schimbe hainele de trei ori pe zi. Ți se lipește de suflet ca o ventuză și nu mai pleacă de-acolo, îți râde cu toată inocența unui copil plin de viață și nu îți rămâne decât să o strângi tare în brațe și s-o lași apoi să fugă înapoi în lumea ei curată, în care totul e posibil.

Poza i-a făcut-o frate-su. :)